Elton John

Cântăreţul Elton John va fi primit de preşedintele Statelor Unite, Joe Biden, vineri, la Casa Albă, unde va susţine un concert pentru "a celebra puterea unificatoare şi vindecătoare a muzicii", a anunţat executivul american, într-un comunicat.

Elton John ar putea avea un viitor artistic în metavers după încheierea ultimului său turneu. Artistul britanic, în vârstă de 75 de ani, va renunţa la turnee după încheierea "Farewell Yellow Brick Road", în iulie anul viitor
Elton John ar putea continua să cânte în metavers mult timp după ce va renunţa la turnee, relatează miercuri contactmusic.com.

Jubileul de platină, a treia zi a festivităților: Concert grandios la Londra în această seară
Zeci de mii de persoane sunt aşteptate în această seară în faţa Palatului Buckingham, unde are loc marele concert jubiliar, în cinstea celor 70 de ani de domnie ai Reginei Elisabeta a II-a. Regina nu a fost prezentă la niciuna dintre ceremoniile de astăzi. În vârstă de 96 de ani, uşor slăbită după prima zi de festivităţi, suverana îşi va face de mâine din nou apariţia în balconul palatului, pentru a saluta mulţimea.
Elton John și-a anulat două concerte din turneul mondial de adio, deoarece are Covid
Legendarul muzician, în vîrstă de 74 de ani, a făcut anunțul pe rețelele de socializare.

Țara Galilor, prima națiune din Regatul Unit care își atinge obiectivul de vaccinare
Ţara Galilor reușește să vaccineze toți locuitorii de peste 70 de ani şi pe îngrijitorii acestora, angajaţii căminelor de bătrâni și pe rezidenții centrelor sociale destinate vârstnicilor, adică 740.000 de persoane, a anunțat astăzi executivul local.
Monedă omagială pentru Elton John
Monetăria regală britanică îl omagiază pe Elton John, prin lansarea unei monede dedicate artistului.

Elton John a lansat un fond de urgenţă în valoare de 1 milion de dolari pentru a ajuta organizaţiile care lucrează cu pacienţi diagnosticaţi cu HIV şi cu SIDA
Cântăreţul britanic Elton John a lansat un fond de urgenţă în valoare de 1 milion de dolari pentru a ajuta organizaţiile care lucrează cu pacienţi diagnosticaţi cu HIV şi cu SIDA, pentru ca aceştia "să nu fie lăsaţi în urmă" în perioada crizei medicale declanşate de pandemia de coronavirus, informează Thomson Reuters Foundation.
Elton John și-a pierdut vocea pe scenă. Artistul a fost nevoit să întrerupă concertul
Elton John a fost nevoit să întrerupă, în lacrimi, un concert după ce și-a pierdut vocea. Artistul era pe scenă în capitala Noii Zeelande la doar câteva ore după ce fusese diagnosticat cu pneumonie.
Elton John în duet cu el însuşi
Șansă unică pentru zeci de mii oameni care au fost să-l vadă pe Elton John într-un concert din Anglia.
- 1
- 2