emanuel jilinschi
O delegație formată din administratorul special al CEH, Cristian Roşu, şi lideri sindicali ai minerilor au avut discuții cu reprezentanţii ministerelor Energiei şi Muncii. Minerii protestează în continuare în Valea Jiului. Ministrul Muncii şi-a exprimat speranţa că soluţiile propuse îi vor determina pe cei 70 de mineri blocaţi în subteran să decidă să iasă la suprafaţă.
Minerii din Valea Jiului au ieșit din subteran. Soluții pentru plata salariilor, găsite la discuțiile cu Ministerul Muncii
După mai bine de o săptămână de proteste, şi în subteran şi la suprafaţă, minerii au reușit să obțină bani și promisiuni la negocierile de la București. Până la sfârșitul săptămânii, își vor primi salariul pe ultima lună și o parte din sumele restante pentru tichete de masă și transport. Conducerea Complexului Energetic Hunedoara, în insolvență de peste un an, le-a cerut minerilor să înceteze conflictul de muncă. În urmă cu puțin timp, minerii de la Lupeni au ieșit din subteran, unde se blocaseră în semn de protest.
Încă o zi blocați în subteran. Minerii de la Lupeni nu renunță la protest până nu li se virează salariile. Unii sunt dispuși chiar să intre în greva foamei
A fost a șasea zi de proteste în Valea Jiului. Minerii sunt nemulţumiţi că salariile au întârziat și că nu au mai primit tichetele de masă şi nici ajutorul pentru transport de aproape un an.

