Zeci de oameni au murit și sute au fost răniți după o explozie la un depozit de combustibil din Nagorno-Karabah. Etnici armeni care părăsesc enclava își alimentau mașinile la depozit

Cel puțin 20 de oameni au murit și aproape 300 au fost răniți după o explozie produsă la un depozit de combustibil din Nagorno-Karabah. Zeci de victime sunt în stare critică, au anunțat autoritățile armene. Deflagrația a avut loc în timp ce la depozit se aflau mulți oameni care își alimentau mașinile pentru a părăsi enclava preluată în forță de armata azeră. Peste 14.000 de etnici armeni au fugit până acum din Nagorno Karabah, de teama epurării etnice. Alte câteva mii așteaptă să fie evacuați.