energie eoliană
Datele Comisiei Europene privind starea Uniunii energetice arată că importurile de petrol au scăzut cu 90%.
Sebastian Burduja, ministrul Energiei, la TVR Info: Undeva, în toamna aceasta, România trebuie să aibă legislație pe eolian offshore
România are un potețial eolian offshore extraordinar, iar un cadru legislativ este în dezbatere publică, a spus la TVR Info ministrul Energiei, Sebastian Burduja.

Marea Britanie a produs anul acesta o cantitate record de energie eoliană, atenuând criza gazelor
Fermele eoliene din Marea Britanie au generat anul acesta o cantitate record de electricitate, datorită vremii cu vânt şi a sporirii numărului de turbine, ceea ce a atenuat impactul creşterii preţurilor la gazele naturale, potrivit Agerpres.
Agenția pentru Mediu: Energia regenerabilă ar urma să reprezinte 46% din consumul de energie electrică anul acesta în Germania
Producţia de energie din surse regenerabile a Germaniei a crescut în anul 2022, dar încă este sub plafonul necesar pentru a atinge obiectivul de a genera 80% din electricitate din surse regenerabile, până în 2030, a anunţat luni Agenţia pentru Mediu, potrivit Agerpres.
Irlanda | O decizie controversată îi nemulțumește pe tăietorii de turbă
În Irlanda, una din șapte gospodării folosește încă turbă pentru a-și încălzi locuința. Ca parte a planurilor sale privind clima, guvernul irlandez a restricționat parțial tăierea turbei. Dar acest lucru nu se face fără luptă. Există rezistență, în special în zonele rurale și acum, când prețurile energiei sunt atât de ridicate.
Jumătate din consumul total de energie electrică al țării, asigurat în prima parte a zilei de duminică din surse eoliene. Export masiv de electricitate
Vântul puternic semnalat duminică are şi beneficii. Producția de energie electrică din surse eoliene a crescut semnificativ. În prima parte a zilei, producția eoliană a ajuns la 2.500 - 2.700 de MW, adică jumătate din consumul total al ţării!

UE vrea să reducă dependența energetică de Rusia - Opt state baltice au convenit mărirea producției de energie eoliană
Opt state europene riverane Mării Baltice au convenit să crească producția de energie eoliană off shore pentru a scădea depedentă de Rusia. Anunțul a fost făcut la reuniunea din Danemarca, unde a participat și președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen.
Seceta începe să afecteze sistemul energetic național. Sâmbătă la prânz, hidrocentralele asigurau doar 16% din producția de energie electrică a țării
Seceta începe să afecteze și sistemul energetic. Debitele râurilor sunt în scădere, iar contribuția hidrocentralelor la producţia naţională a scăzut chiar şi la jumătate faţă de normal. În locul energiei hidro, care este mai ieftină, autoritățile sunt nevoite să apeleze tot mai mult la alte surse precum energia eoliană, nucleară, dar și la cea pe bază de cărbune.

Ministrul Energiei anunță prelungirea perioadei de depunere a proiectelor de producţie de energie eoliană şi solară, finanțate prin PNRR
Virgil Popescu, Ministerul Energiei, anunță o prelungire a perioadei de depunere a propunerilor de proiecte de producţie de energie din resurse regenerabile de energie eoliană şi solară.
- 1
- 2