Rujeola, în creştere în Belgia. Cauza presupusă: O persoană întoarsă din România

Agenţia pentru Calitatea Vieţii din Belgia (AVIQ) a cerut vineri prudenţă populaţiei, ca urmare a creşterii numărului de cazuri de rujeolă în regiunea Valonia, în special în oraşele Charleroi, Jodoigne, Namur şi Verviers. Epidemia, care afectează atât adulţi, cât şi copii, este bănuită că a fost declanşată de revenirea unei persoane din România, informează Sudinfo.be. Ipoteza este susţinută şi de experţii de la noi, alarmaţi de cazurile apărute în acest sezon: peste 3.000 de îmbolnăviri.

Epidemie de rujeolă în vestul ţării

30 de copii care au fost diagnosticaţi cu rujeolă sunt internaţi la Spitalul de Boli Infecţioase din Timişoara. Saloanele Secţiei de Pediatrie sunt pline.