De la 1 iulie circulăm în Europa cu certificat COVID

De la 1 iulie vom putea circula liber în spațiul Uniunii Europene cu certificatul de sănătate. Parlamentul European și statele membre au ajuns la un acord, după negocieri intense. Euroaleșii ar fi dorit ca testele COVID să fie gratuite, însă țările membre s-au opus, pentru că vaccinarea e gratis. Certificatele COVID sunt emise de fiecare țară membră și recunoscute de toate celelalte state din Uniune.

Certificatul UE COVID-19: Liderii grupurilor politice din Parlamentul European cer evitarea discriminării şi testare gratuită

Liderii grupurilor politice din Parlamentul European (PE) au transmis o scrisoare către preşedinţia portugheză a Consiliului Uniunii Europene în care îşi exprimă îngrijorarea pentru faptul că negocierile dintre statele membre pentru propunerea de regulament asupra Certificatului UE COVID-19 au ajuns într-un impas, a anunţat miercuri pe Facebook eurodeputatul Dacian Cioloş, liderul grupului europarlamentar Renew Europe.