Guvernul și investitorii străini urmează să creeze un grup de lucru care se va întruni lunar. Pachetul de măsuri fiscal-bugetare, prima temă de dialog la consultările de miercuri

Premierul Marcel Ciolacu a avut consultări astăzi cu Consiliul Investitorilor Străini. În cadrul întâlnirii s-a convenit instituirea unui "mecanism de lucru consolidat", cu întâlniri regulate, la care să participe reprezentanţi ai Guvernului şi ai Consiliului, precum şi ai ministerelor Finanţelor şi Economiei.

Schemă de personal suplimentată la Secția antidrog din DIICOT. Serviciu specializat în combaterea traficului stradal de stupefiante în București și Ilfov. Birou special pentru Constanţa şi Tulcea

Schema de personal a Secţiei antidrog din cadrul DIICOT va fi suplimentată cu 25 de posturi, pentru București și Ilfov va fi înființat un serviciu specializat în combaterea traficului stradal de stupefiante, iar pentru județele Constanța și Tulcea va fi format un birou antidrog. Sunt câteva dintre măsurile aflate pe masa premierului la ședința săptămânală de guvern.

Reforma bugetară, pe scurt. Peste 50 de măsuri pentru reducerea deficitului. Cumulul sporurilor nu va mai putea depăși salariul de bază, salariile angajaților nu vor mai putea depăși 80% din indemnizația șefului instituției

Guvernul comasează instituţii, reduce 30% din funcţiile de conducere, scade salariile bugetarilor la 80% din indemnizaţia şefului instituţiei în care lucrează şi concediază aproape un sfert din numărul total al secretarilor şi subsecretarilor de stat din ministere. Sunt doar o parte din măsurile prin care Executivul vrea să facă economii de 6 miliarde de lei, pentru a se încadra într-o ţintă a deficitului sub 5%. Premierul Marcel Ciolacu spune că la stat nu mai e loc pentru angajaţii care joacă Solitaire şi anunţă cea mai amplă reformă bugetară.

Facilitățile fiscale ar putea fi parțial eliminate, din toamnă, pentru cei din agricultură și construcții. Doar două cote de TVA și taxarea luxului - ipoteze de lucru la Guvern

Guvernul analizează introducerea mai multor măsuri fiscale din această toamnă, pentru a aduna mai mulţi bani la bugetul statului. E vorba de creșterea taxelor și eliminarea beneficiilor. Printre măsurile vizate ar fi și introducerea CASS pentru constructori și agricultori, măsură față de care angajații şi-au anunţat deja nemulţumirea. Executivul vrea să taxeze luxul şi să crească impozitul pe dividende.

Olaf Scholz: Cred că este corect ca România să adere la Spațiul Schengen, toate rapoartele spun că România și-a îndeplinit condițiile tehnice. Marcel Ciolacu: Cu toții ne vom implica pentru această provocare sub președinția Spaniei

"Germania susține aderarea României pe deplin si vom relua această poziție, clar, și în viitor. Discutăm cu prietenii și colegii noștri sceptici din Europa, nu doar în cadrul discuțiilor oficiale, ci și în discuții semioficiale", a spus cancelarul german Olaf Scholz la conferința de presă comună pe care a susținut-o marți, cu premierul Marcel Ciolacu. Mai mult, Olaf Scholz a precizat că își dorește ca România să adere la Schengen "anul acesta". Prim-ministrul Marcel Ciolacu efectuează, marţi şi miercuri, o vizită de lucru în Republica Federală Germania.

Guvernul aprobă săptămâna viitoare ordonanța care ar trebui să aducă economii de un miliard de lei. Vor fi înghețate salariile, nu se mai fac angajări, iar pensia și salariul se vor cumula doar pentru medici şi profesori

Proiectul de ordonanţă de urgenţă prin care sunt reduse cheltuielile bugetare e gata şi va fi adoptat săptămâna viitoare, în şedinţa de guvern. Potrivit documentului studiat de jurnaliștii TVR, executivul va bloca până la finalul anului toate angajările în sistemul public, iar salariile bugetarilor nu vor mai creşte. Cumulul pensiei cu salariul va fi interzis la stat. Guvernul vrea să taie şi din banii bugetarilor cu titlul de Doctor. Executivul speră să facă economii de un miliard de lei.

Discuții la guvern pentru reducerea cheltuielilor. Surse Știrile TVR: Se ia în calcul suspendarea angajărilor la stat de la 1 mai până la finalul anului. Măsuri fiscale, aprobate cel mai probabil săptămâna viitoare

Miniştrii Cabinetului Ciucă au discutat în şedința de guvern despre cum îşi reduc cheltuielile. Premierul a făcut în debutul ședinței apel către marii contribuabili să își plătească datoriile și a anunțat măsuri fiscale care vor fi aprobate, cel mai probabil, săptămâna viitoare. A dat însă asigurări că "aceste măsuri nu vor viza în niciun fel afectarea anvelopei salariale, nu vor afecta investițiile și de asemenea nu vor fi introduse taxe și impozite noi".