exerciţii militare

Rusia a anunţat astăzi că a lansat în Marea Baltică manevre care implică aproximativ 50 de nave şi zeci de avioane, informează AFP.
Finlanda a organizat mai multe exerciţii de amploare cu aliaţii, la care au participat şi militarii suedezi
La scurt timp după admiterea in NATO, Finlanda a organizat mai multe exerciţii de amploare cu aliaţii, la care au participat şi militarii suedezi. Timp de mai multe săptămâni, câteva mii de oameni au luat parte la operaţiuni terestre şi aeriene. Deşi este o ţară cu o populaţie mică, Finlanda are o armată foarte puternică şi perfect compatibilă cu cele aliate.

Rusia a început exerciţii navale în apele Mărilor Japoniei şi Ohotsk
Rusia a început exerciţii operaţionale în apele Mărilor Japoniei şi Ohotsk care vor dura până la 20 iunie, a anunţat luni Ministerul rus al Apărării, citat de Reuters.
Sute de camioane încărcate cu tehnică de luptă au ajuns dintr-o unitate americană din Belgia în Constanța. Ambarcațiuni și echipamente pentru poduri mobile, elemente în exercițiul NATO Defender Europe 23
Militarii americani din Baza Aeriană 57 Mihail Kogălniceanu se pregătesc pentru un transport important de tehnică în două localități din Tulcea și Ialomița, pentru exercițiul militar Defender 23. Sute de camioane grele încărcate cu ambarcațiuni și echipamente pentru ridicarea unor poduri mobile vor pleca din Constanța și vor fi folosite de militari în timpul antrenamentelor pe apă. Ei vor învăța cum să facă față obstacolelor și să traverseze apa în situații de criză.
Cel mai mare exercițiu militar francez, la final. Peste 12.000 de militari, inclusiv din mai multe țări NATO, au participat la manevre ample, timp de mai multe luni
Franța a încheiat cel mai mare exercițiu militar din ultimele decenii. Peste 12.000 de militari, inclusiv din mai multe țări NATO, au participat la manevre ample, întinse pe mai multe luni. Războiul din Ucraina a determinat Parisul să anunțe că, în următorii ani, va crește considerabil cheltuielile pentru apărare.

Ministrul chinez de Externe: Ambele maluri ale strâmtorii Taiwan aparţin Chinei şi este corect să-şi susţină suveranitatea asupra acestora
Ambele maluri ale strâmtorii Taiwan aparţin Chinei şi este corect şi adecvat ca ea să-şi susţină suveranitatea asupra acestora, a declarat ministrul de Externe chinez Qin Gang, în cadrul unui forum la Shanghai. Acesta a avertizat Occidentul că ţara sa 'nu va face nicio concesie' în privinţa Taiwanului şi a denunţat totodată criticile occidentale 'absurde' care ar putea avea 'consecinţe periculoase', relatează Reuters şi AFP, preluate de Agerpres.
Flota rusă din Pacific este în stare de alertă. Se desfăşoară manevre de proporţii
Flota rusă din Pacific este în stare de alertă. Se desfăşoară manevre de proporţii, cu 25.000 de militari, care vizează întărirea capacităţii de respingere a unei agresiuni, potrivit unui anunţ al Ministerului Apărării. Între timp, preşedintele Putin l-a primit la Moscova pe ministrul chinez al Apărării. Cei doi au discutat despre cooperarea militară despre care au spus că este "fără limite".
Rusia își plasează în alertă flota din Pacific. Serghei Șoigu: Avem nevoie de un plan prin care să prevenim deplasarea forţelor inamice în zone operaţionale
Se agită apele în regiunea Asia-Pacific. Flota ruşilor a fost plasată în alertă maximă de luptă în vederea efectuării unor exerciții militare. Asta în condițiile în care săptămâna a început cu manevre aeriene ale armatei chineze, în zonă.

Coreea de Nord: Kim Jong Un îndeamnă la întărirea capacităţilor de descurajare ale ţării sale
Liderul nord-coreean Kim Jong Un a chemat la creşterea capacităţilor de descurajare ale ţării sale pentru a contracara ceea ce el a numit agresiunea "isterică" din partea Statelor Unite şi a Coreei de Sud, a anunţat marţi agenţia oficială de presă KCNA, relatează AFP.