Pacientă cu cancer în stadiu terminal, trimisă de la Focșani la Iaşi cu o ambulanță fără medic. Pe drum, femeia a intrat în comă

Este anchetă la Serviciul de Ambulanță Vrancea, după ce o pacientă cu cancer în stadiu terminal a fost trimisă de la Focșani la Iaşi cu o ambulanță fără medic. Pe drum, bolnava a intrat în comă. A fost preluată, în cele din urmă, de un alt echipaj, cu medic, de această dată, trimis dintr-un alt oraș, iar acum este internată la Iași. Între timp, prefectul a chemat la Focșani Corpul de control al Ministerului Sănătății, pentru verificări.

Comune întregi fără medici de familie. O doctoriță pensionată parcurge 100 de km ca să îngrijească pacienții din două localități bistrițene

Numărul medicilor de familie este în scădere în România. Multe cabinete sunt deservite de medici pensionari, dar sunt și localități, în special în mediul rural, unde nu există niciun medic. În Bistrița-Năsăud sunt mai multe comune fără medic de familie, iar listele de pacienți sunt preluate de medici din alte localități. Deocamdată, nu există soluții, spun autoritățile.

Salvarea vine doar cu șalupa. La Letea, în Delta Dunării, nu există niciun cabinet medical

În Letea, un sat din Delta Dunării, atunci când oamenii au o problemă medicală, de multe ori se roagă la Dumnezeu și speră că astfel vor fi salvați. Cel mai apropiat cabinet medical e la 14 km distanță și nu e deschis non-stop. Sunt situații când sătenii cer ajutorul ambulanței. Dar drumul pe apă e lung. Un material de Emanuela Schweninger și Aurel Vîrlan.

Maria nu a mers niciodată la medic: “M-am obişnuit de-acuma. Prin jumate de viaţă am trecut". Acum, a venit Caravana cu medici la ea, în unul dintre cele mai izolate locuri din România - Letea

Zece tineri doctori au reuşit în două zile să facă pentru oamenii din Letea, unul dintre cele mai izolate locuri din România, ce nu a făcut statul niciodată. Au adus de la Bucureşti ecografe, mese ginecologice şi tensiometre pe care le-au cărat cu o barcă şi au consultat gratuit sătencele. Cele mai multe dintre femeile care locuiesc în această zonă a Deltei Dunării nu fuseseră niciodată la doctor. Un material de Emanuela Schweninger și Aurel Vîrlan.