farmacişti
Mai mult de jumătate dintre farmaciile din România riscă să fie închise, avertizează Colegiul Farmaciştilor. Nu ar corespunde noilor norme privind spaţiul, puse în dezbatere de către ministerul Sănătăţii. Problema ar fi vestiarul, pentru care se impune o încăpere separată. Şefa direcţiei farmaceutice din minister vine cu afirmaţii grave: majoritatea farmaciilor sunt nişte bombe.
Medici, farmacişti, asistente, sponsorizați de companii farmaceutice
Peste 5 mii de doctori, farmacişti, asistente şi asociaţii profesionale au primit, anul trecut, sponsorizări din partea companiilor farmaceutice. Anul acesta ar putea fi ultimul în care firmele vor plăti taxele de participare ale cadrelor medicale la congrese.
Medicamentele expirate, deșeuri periculoase care nu trebuie aruncate la gunoi
Medicamentele care expiră se transformă în otravă în casele românilor. Pot ajunge pe mâna copiilor sau, dacă sunt administrate după ce au expirat, fac mai mult rău. În unele cazuri provoacă chiar decesul. Puţini ştiu însă că avem o lege care reglementează ce se întâmplă în astfel de cazuri. Nu aruncăm medicamente la gunoi, ci le predăm farmacistului. Dacă găsim unul care ştie legea. Demonstraţia, într-un material în exclusivitate realizat cu camera ascunsă.