Fata de 14 ani din Mahmudia, găsită la Timișoara. Adolescenta voia să refacă aventurile din cărțile pe care le citea

Fata de 14 ani din Mahmudia, judeţul Tulcea, plecată de acasă de patru zile, a fost găsită teafără în celălalt capăt al ţării, în gara din Timişoara. Adolescenta nu a fost victima vreunei agresiuni şi a fost plasată în grija Protecţiei Copilului până la sosirea familiei. Indiciile lăsate familiei după ce a plecat de acasă arată că fata a vrut să refacă aventurile unui personaj din cărţile pe care le citea.

Bistriţa-Năsăud: Fata de 13 ani dată dispărută de familie, găsită într-o casă abandonată din comuna Târlişua

Gabriela, adolescenta de 13 ani din comuna Târlişua care a plecat de acasă duminică şi nu s-a mai întors, a fost găsită marţi într-o casă abandonată din comuna de domiciliu, în locul numit Valea Ivăneasa, potrivit datelor comunicate Agerpres de către purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bistriţa-Năsăud, Paul Rodilă.