Greva profesorilor continuă. Sindicatele din Educație au respins oferta guvernului, care prevede creșterea salariilor cu 1000 de lei, respectiv 400 de lei brut. Guvernul vrea să adopte joi ordonanța privind majorările

Profesorii au respins ultima ofertă a Guvernului și vor continua greva declanșată în 22 mai, au anunțat miercuri seara liderii federațiilor sindicale, după noi discuții avute la Palatul Victoria. Propunerile Guvernului au fost transpuse într-o ordonanţă de urgenţă privind creşterea salariilor prevăzute în legea 153/2017 cu 1.000 lei brut lunar pentru personalul didactic, reprezentând un avans din creşterea pe grila din viitoarea lege a salarizării, pe care executivul a anunțat că o adoptă joi. Anunțul ordonanței a venit miercuri, după consultări cu sindicatele și după ce președintele Klaus Iohannis i-a chemat la discuții pe liderii coaliției de guvernare. Liderii de sindicat au prezentat oferta sindicaliștilor, care însă au respins-o.

Oferta Guvernului după întâlnirea cu liderii sindicatelor din Educație: Carduri pentru cariera profesională în valoare de 2.500 de lei, în două tranșe, iunie și octombrie. Marius Nistor: Joi se va da răspunsul

Întâlnirea dintre comisia ministerială desemnată de premier pentru negocieri și liderii sindicatelor din învăţământ s-a finalizat cu o propunere suplimentară din partea Guvernului: acordarea unor sume, în iunie și octombrie, sub forma unui card pentru cariera profesională. Pentru personalul didactic, sumele sunt de 1.000 de lei în luna iunie și 1.500 de lei, în octombrie. Iar pentru cel nedidactic, cele două tranșe vor fi de 500 de lei fiecare. Liderii sindicali au spus că se vor consulta cu colegii lor din teritoriu și vor da un răspuns până joi, la ora 12.00.

Greva generală din Educație continuă cu proteste în stradă. Klaus Iohannis: S-au găsit soluţii pentru o serie de puncte revendicate de sindicate. Nicolae Ciucă: Am asumat să devansăm Legea salarizării

Greva profesorilor nu este ușor de oprit. Angajaţii din învăţământ rămân, cel puţin momentan, fermi pe poziţii: Nu renunţă la protest. Iar unii au început să iasă în stradă. La Iași și Piatra Neamț mii de oameni au protestat nemulțumiți de felul în care este tratată Educația din România. Negocierile au continuat însă la București: liderii de sindicat și mai mulți miniștri discută în detaliu revendicările și eventuale soluții. Dar actualul premier şi viitorul șef al Guvernului nu participă la dialog. Președintele Klaus Iohannis speră însă ca totul să se termine amiabil. Însă fără o ofertă substanţială şi rapidă, angajaţii din învăţământ nu renunță la grevă, indiferent cât va dura.