EXCLUSIV O primărie din Spania a devenit operator pe piața de electricitate

O primărie din regiunea Madrid nu mai vrea să plătească distribuitorilor pentru energia electrică și a devenit operator pe piața liberă. Administrația orașului Rivas Vaciamadrid, în care trăiesc și 4 mii de români, cumpără energie în fiecare zi, își controlează consumul și se laudă cu o economie de 20% după prima lună.

Noi demonstraţii la Barcelona. Separatiștii cer independența Cataloniei și eliberarea liderilor arestați

Oamenii au ieşit din nou în stradă în Barcelona, pentru a cere independenţa Cataloniei şi eliberarea din închisoare a liderilor separatişti. Protestul a avut loc pe fondul unei crize politice care a blocat activitatea parlamentului regional, iar susţinătorii independenţei sunt nevoiţi să se gândească la noi alegeri. Corespondentul TVR, Felix Damian, are amănunte.

Imagini inedite cu Familia Regală din Spania, exclusiv la TVR. Regele Felipe împlinește 50 de ani

Regele Felipe al Spaniei împlinește 50 de ani și se bucură de cea mai bună notă acordată de spanioli, liderilor politici. Casa Regală a Spaniei a difuzat imagini inedite din viața familiei regale, care surprind momente intime precum masa de prânz sau mersul la școală. TVR este singura televiziune din România care a primit acces la imagini. Un reportaj de Felix Damian.

Autostrăzi blocate de viscol, în Spania. Mii de oameni au stat captivi în mașini sau au înnoptat în săli de sport

În Spania, mii de oameni au stat toată noaptea în maşini sau în săli de sport, pentru că viscolul a blocat mai multe autostrăzi. Până şi în Granada a nins, iar ruta spre celebrul Palat Alhambra a fost temporar închisă. Cel mai grav a fost în zona Madridului. Unii oameni au stat chiar şi 15 ore în maşini. Autorităţile au reacţionat prea târziu şi recomandă şoferilor să nu plece la drum fără să consulte situaţia traficului. Mai multe detalii a dat la Telejurnal corespondentul TVR în Spania, Felix Damian.