“Adoptă o mamă!”. Campania a fost iniţiată de Mirela Retegan alături de Asociaţia Touched Romania

“Adoptă o mamă!”. Este mesajul unei asociaţii care şi-a pus în gând să împlinească speranţele unor femei care nici nu îşi mai permit să viseze. Vin din comunităţi în care bărbaţii fac legea. Cu pumnii, cu picioarele şi cu vorbe aspre. Cine adoptă o astfel de mamă poate să schimbe câteva vieţi. Au la îndemână dorinţele mamelor singure.

Statistic, două femei sunt ucise în fiecare săptămână, de partenerii violenți

Două femei sunt ucise în fiecare săptămână de partenerii violenți. Asta arată o statistică de la finalul anului trecut. În ultima săptămână, două astfel de cazuri au șocat pe toată lumea. Este vorba despre crima de la coaforul din Titu, Dâmbovița, și cea din grădinița din București. Autorităţile şi psihoterapeuții caută soluții ca astfel de cazuri dramatice să fie prevenite.