femeie ucisă
O femeie a fost identificată la peste 30 de ani după ce trupul ei a fost găsit într-un râu din oraşul belgian Anvers, informează marţi DPA.
Suspectul principal din cazul crimei de la Timişoara a fost reţinut. O femeie de 74 de ani a fost atacată și ucisă în propria casă
Suspectul principal din cazul crimei de la Timişoara, de seara trecută, a fost reţinut pentru 24 de ore şi urmează ca magistraţii să se pronunţe asupra arestării lui preventive. Individul, recidivist, a fost găsit în apartamentul unei bătrâne 74 de ani, pe care ar fi încercat s-o jefuiască, dar i-a curmat viaţa.
Cazul morţii unui top-model de succes: Trei persoane inculpate pentru crimă. Rămășițele femeii au fost găsite într-un frigider
Fostul soţ, fostul socru şi fostul cumnat ai unei tinere top-model, ale cărei rămăşiţe dezmembrate au fost descoperite la Hong Kong, au fost inculpaţi luni pentru crimă, informează AFP.
O delegaţie a ONU se află la Kabul pentru discuţii la nivel înalt despre drepturile femeilor
Înalţi oficiali ai ONU au sosit luni la Kabul pentru "discuţii la nivel înalt", în contextul în care, recent, secretarul general Antonio Guterres a denunţat crearea de către talibani a unui "apartheid bazat pe gen", a declarat marţi un purtător de cuvânt al Naţiunilor Unite, potrivit Agerpres.
Bărbatul care a omorât-o pe fosta concubină şi pe fiul acesteia va fi evaluat neurologic şi psihiatric. În februarie, victima a depus o plângere la poliția din Câmpulung
Apar informații noi în cazul dublei crime din Argeș, petrecute ieri, în curtea unei biserici, în care un adolescent de 15 ani și mama lui au fost uciși cu sălbăticie de fostul concubin al femeii. În februarie, victima a depus o plângere la poliția din Câmpulung, pentru amenințare, dar ulterior nu a mai adus nicio probă împotriva agresorului ei. A susținut atunci că dorește să se împace cu individul. Cu puțin timp înainte, cei doi au apărut și la o emisiune televizată, iar bărbatul a amenințat că o va ucide dacă îl părăsește. Atenție, informații cu impact emoțional!
Crimă la Sibiu: O femeie care obținuse ordin de restricție împotriva fostului iubit a fost ucisă de acesta
Scene teribile în județul Sibiu. O femeie care obținuse un ordin de restricție împotriva fostului iubit a fost ucisă de el. Cei doi locuiau la numai câțiva metri distanță. Își cumpăraseră apartamente într-o vilă, în perioada în care se înțelegeau. Când s-au certat, au rămas tot aproape. Acum, bărbatul de 42 de ani a omorât-o și apoi s-a predat. Un băiețel de 4 ani a rămas orfan. Vă avertizam că urmează informații cu un puternic impact emoțional.
O femeie a fost tâlhărită și ucisă pe stradă, la Timișoara. Polițiștii au reținut un suspect
O femeie a fost agresată, aseară, într-un cartier din sudul Timișoarei. Loviturile primite i-au fost fatale. Câțiva trecători au găsit-o căzută în mijlocul drumului și au chemat ajutoare.
Anchetă reluată de la zero într-un caz de crimă, după ce probe importante au fost ignorate. Decizia, luată de judecători după mărturia soțului victimei. Femeia care a fost ucisă se urcase într-o mașină la ocazie
Cercetarea judiciară în cazul femeii moarte găsite la începutul anului pe un câmp din apropierea centurii Ploieștiului va fi refăcută după ce judecătorul de caz l-a audiat pe soțul victimei. Acesta susține că pe filmările descoperite pe o cameră de supraveghere apare un bărbat misterios, iar hainele victimei au fost luate de la morgă de o persoană necunoscută.
O tânără din Strehaia a fost ucisă în bătaie de bărbatul cu care urma să se căsătorească
Caz cutremurător în orașul Strehaia din Mehedinți. O tânără de 35 de ani a fost ucisă în bătaie de cel care urma să îi fie soț, într-o criză de gelozie. Initial, individul nu și-a recunoscut fapta și a anunțat la 112 că și-a găsit iubita fără viață, după ce a fost bătută de mai mulți necunoscuți. În urma cercetărilor, adevarul a ieșit la lumină, iar bărbatul a fost reținut.
- 1
- 2

