Noi focare de pestă porcină în județul Galați. Localnicii din comunele afectate şi-au tăiat porcii înainte de sosirea veterinarilor

Noi focare de pestă porcină în județul Galați. În comunele Frumușița şi Brăneşti medicii veterinari au decis sacrificarea tuturor animalelor. Mai mulți localnici și-au tăiat însă porcii de câteva săptămâni, de teamă că la Crăciun nu vor mai avea ce să pună pe masă. Doar în câteva gospodării au mai fost găsite suine, care au fost eutanasiate, iar proprietarii vor fi despăgubiți.