Partidele discută vineri împărțirea celor mai importante funcții. Toate variantele rămân pe masă

Liderii PNL, USR PLUS și UDMR au convenit să reia negocierile privind viitoarea guvernare și spun că toate variantele rămân pe masă. Deocamdată, echipele discută despre cum va arăta programul de guvernare, dar de vineri reîncepe și împărțirea celor mai importante funcții din stat, motivul pentru care precedentele discuții au ajuns în impas. Liderul UDMR crede că, până la sfârșitul anului, vom avea guvern.

Kelemen Hunor: Preşedinţia Senatului şi Camerei Deputaţilor să revină formaţiunilor care nu vin cu premierul

UDMR apreciază că propunerile de premier făcute de PNL sunt bune, dar precizează totodată că celelalte două funcţii în stat - de preşedinte al Senatului şi Camerei Deputaţilor - trebuie să revină formaţiunilor care vor forma coaliţia de guvernare alături de liberali, coaliţie în care "înţelegerea trebuie să fie pe linie", a declarat preşedintele Uniunii, Kelemen Hunor.

Se caută prim ministru. Președintele desemnează orice nume susținut de o coaliție, PNL merge cu două variante la negocieri, USR PLUS respinge varianta Orban premier

Ultima mutare a PNL: două variante de premier. Asta, în urma neînțelegerilor în negocierile cu partenerii de coaliție. Conducerea liberalilor a votat în unanimitate două propuneri: Florin Cîțu premier și Ludovic Orban șef la Camera Deputaților sau Ludovic Orban premier și Florin Cîțu șef la Senat. Președintele Klaus Iohannis a anunțat că e gata să desemneze pe oricine va fi susținut de o coaliție guvernamentală care să aibă majoritate în noul parlament. Însă USR PLUS respinge varianta Orban-premier, pe motiv că nu răspunde așteptărilor electoratului de centru-dreapta, care își dorește un nou început și o guvernare reformistă.