fotbalişti

Preşedintele Federaţiei Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, a declarat, duminică, pe Aeroportul ''Henri Coandă'', la întoarcerea lotului echipei naţionale din Ungaria, după meciul cu Israelul, câştigat cu 2-1, că nu este mulţumit doar cu această calificare la EURO 2024, dorindu-şi ca formaţia pregătită de Edward Iordănescu să devină cea mai bună reprezentativă din ultimii 20 de ani.
Fostul fotbalist Dănuț Lupu s-a întors din Dubai și a fost dus la penitenciarul Rahova, unde trebuie să ispășească o pedeapsă de 7 luni și 10 zile pentru conducere repetată fără permis
Fostul fotbalist Dănuț Lupu a venit din Dubai și de pe aeroport a fost dus direct la penitenciarul Rahova unde trebuie să ispășească o pedeapsă de șapte luni și zece zile de detenție. Pe 2 octombrie, Lupu a fost condamnat pentru că a condus fără permis și a fost dat în urmărire generală. Se afla în Emiratele Arabe, dar a promis că se întoarce și se predă.

Dănuţ Lupu, condamnat definitiv la 7 luni şi 10 zile de închisoare cu executare, pentru conducere repetată fără permis. Fostul fotbalist a fost dat în urmărire de Poliția Română
Fostul fotbalist Dănuț Lupu a fost condamnat definitiv la 7 luni și 10 zile de închisoare cu executare, pentru că a condus din nou fără permis. Acesta a transmis că este plecat din ţară pentru controale medicale, dar se întoarce în weekend, când se va preda. Poliţia l-a dat în urmărire internaţională pentru că nu a fost găsit acasă. Începând din 1988, Dănuţ Lupu a avut mai multe probleme cu poliţia.

Fotbal: Victorie dramatică pentru România cu Kosovo (2-0), în preliminariile EURO 2024. Meciul a fost întrerupt mai bine de 40 de minute din cauza unui banner afișat de suporterii români
Naţionala de fotbal a României a învins dramatic selecţionata Kosovo, cu scorul de 2-0 (0-0), marţi seara, pe Arena Naţională din Bucureşti, în Grupa I a preliminariilor EURO 2024.

Fotbal - CM 2022: Recorduri şi premiere la Cupa Mondială din Qatar
Cupa Mondială de fotbal din Qatar, încheiată cu victoria selecţionatei Argentinei, a fost prima din istorie la care a oficiat o femeie arbitru şi, totodată, prima la care o selecţionată din Africa a reuşit să acceadă până în semifinale.

Fotbal - CM 2022: "Vom reveni", promite starul francez Kylian Mbappe pe Twitter
"Vom reveni", a promis, luni, starul francez Kylian Mbappe pe contul său de Twitter, în prima sa intervenţie publică după înfrângerea naţionalei Franţei în faţa Argentinei în finala Cupei Mondiale de fotbal din Qatar, informează AFP.

British Journal of Sports Medicine | Fotbalul modern creşte riscul de accidentare la mușchii ischiogambieri, conform unui studiu finanţat de UEFA
Un studiu publicat marţi în British Journal of Sports Medicine dezvăluie faptul că jucătorii se confruntă cu tot mai multe probleme şi perioade mai lungi de indisponibilitate în urma accidentărilor la coapsă, generate de creşterea nivelului de intensitate a meciurilor şi durata tot mai mare a sezoanelor din fotbalul modern, informează AFP.

Fotbal | Gheorghe Popescu: Mi-e teamă că vom sări şi peste următoarea Cupă Mondială. În privința câștigării Cupei Mondiale din acest an, eu merg pe Brazilia
Fostul mare fotbalist Gheorghe Popescu a declarat, pentru Agerpres, că îi este teamă că echipa naţională de fotbal a României va rata prezenţa şi la următoarea ediţie a Cupei Mondiale, totul depinzând de "examenul" calificării la Campionatul European.

Cercetătorii britanici lansează un nou studiu privind diminuarea riscului demenţei în fotbal
Cercetătorii britanici vor recruta 120 de foşti fotbalişti profesionişti în vederea elaborării unui nou studiu privind diverse măsuri pentru reducerea riscului demenţei în rândul jucătorilor, transmite Reuters.