La o ţuică | Un editorial de Gabriel Giurgiu, realizatorul emisiunii "Europa mea"

„La coasă? Aia nu e muncă. Te duci pe câmp şi îţi legeni c...le”, zice Gheorghe. Râdem toţi cu poftă, bine-mpinşi la hlizeală şi de păhărelele de ţuică pe care le-am înşirat pân’acum. „Cind îi aud pe alţii că se plâng, că aia, că aialaltă... Păi, ce, le zic, aia-i muncă? Te duci pe câmp şi-ncepi să-ţi legeni c...le.” Râdem iar şi Florică ne zice s-o lăsăm mai moale, că-i pomană, nu’i nuntă.

Șase fructe pentru sezonul rece

În perioadele mai reci, cel mai mult ne lipsesc din alimentație fructele și legumele. Este adevărat că nu prea mai avem fructe de sezon în țară – așa cum se spune că este recomandat să consumăm fructe și legume care au fost crescute cât mai aproape de locul în care ne am născut și am copilărit – dar avem destule soluții pentru a acoperi nevoia organismului de alimente proaspete.

Irak: Pandemia de coronavirus afectează vânzările de măsline

Pandemia de coronavirus, care a afectat grav economia mondială, a făcut ravagii şi în sectoare nebănuite, de exemplu în creşterea măslinelor în Irak. Puţină lume ştie că, în afară de petrol şi curmale, Irakul produce şi măsline!

Alimente mai scumpe după începutul pandemiei. Cele mai mari scumpiri au fost la fructe și legume, iar cele mai mici la ouă

Cumpărăm mai multe alimente şi la preţuri mai mari. Este concluzia unui raport al Consiliului Concurenţei pentru perioada de după apariția crizei sanitare. Cele mai mari scumpiri au fost la fructe și legume, iar cele mai mici la ouă. Producătorii și comercianţii dau însă asigurări că nu vor creşte prețurile la alimente în perioada sărbătorilor de iarnă.

Cum să pregătim organismul pentru perioada de iarnă

Chiar dacă în ultimii ani trecerea de la anotimpul cald la cel rece este mai lentă, organismul nostru resimte tranziția de la căldurile verii la frigul de afară și trebuie susținut în efortul sau de a-și păstra echilibrul.