Val de proteste ale angajaților de la Casa de pensii, în mai multe județe. Ei cer salarii mai mari, egale cu cele ale funcționarilor publici aflați pe funcții similare

Angajații caselor de pensii cer o egalizare a salarizării și eliminarea discriminărilor, astfel încât funcționarii publici din toate ministerele să fie plătiți la fel. Nemulțumirile sunt legate de faptul că proiectul de lege care le-ar fi dat dreptul la salarii egale cu cele existente la nivelul instituției centrale a fost respins în Senat. Proiectul urmează să intre în dezbaterea Camerei Deputaților, care este for decizional.

Ministerul Finanțelor: IT-iștii din sectorul public vor beneficia de aceleași facilitați fiscale precum cei din privat

Ministerul Finanțelor, Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării, Ministerul Muncii și Ministerul Educației au adoptat un ordin comun privind încadrarea în activitatea de creare de programe pentru calculator a personalului din instituțiile publice care desfășoară astfel de activități. Aceștia vor beneficia de scutire de la plata impozitului pe venit pentru veniturile din salarii și asimilate salariilor.

Șefă de serviciu din Ministerul Agriculturii, sub control judiciar. DNA o acuză că ar fi luat mită de 36 de ori, pentru a elibera niște avize. În total, ar fi cerut 67.000 de lei și un laptop

Șefa unui serviciu din cadrul Ministerului Agriculturii este urmărită penal de procurorii anticorupție, după ce ar fi cerut și primit mită în valoare de 67.000 de lei și un laptop, pentru a aviza o alocare de fonduri pentru o direcție județeană pentru agricultură. Funcționarii acestei direcții aveau nevoie de bani pentru a cumpăra mașini, stații de lucru, imprimante, telefoane și obiecte de birotică. Șefa serviciului în cadrul Direcției Generale Buget Finanțe și Fonduri Europene a fost pusă sub control juciar pentru 60 de zile, precizează DNA.

UPDATE Președintele CJ Iași, Costel Alexe, fost ministru al Mediului, inculpat de DNA pentru numirea directorului Școlii Populare de Arte Iași. Alexe susține că a acționat „respectând legea”

Procurorii au anunțat punerea în mișcare a acțiunii penale față de Costel Alexe, președinte al Consiliului Județean (CJ) Iași, pentru abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată, în dosarul în care Corneliu Baba Vlad a fost numit manager (director) interimar al Școlii Populare de Arte „Titel Popovici” Iași, "în condițiile în care acesta nu ar fi îndeplinit condițiile legale de ocupare a acestei funcții de conducere". Costel Alexe a fost ministru al Mediului între 4 noiembrie 2019 și 5 noiembrie 2020.