Gaza
Armata israeliană a declarat marţi că mai mult de 10% dintre soldaţii săi ucişi în Fâşia Gaza au fost victimele unor incidente de "foc amical" (friendly fire), relatează AFP.
Șeful diplomaţiei europene, Josep Borrell: Situaţia din Gaza este ''apocaliptică'' pentru populaţia civilă
Situaţia din Gaza este ''apocaliptică'' pentru populaţia civilă, a avertizat, luni, şeful diplomaţiei europene. Josep Borrell a apreciat că nivelul de distrugere în teritoriul palestinian este superior celui din Germania în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, relatează AFP.
Manifestație pro palestiniană la București. Zeci de oameni au ieșit în stradă
Un nou marş de susţinere a civililor palestinieni a avut loc în Bucureşti. Zeci de oameni s-au adunat în faţa Guvernului şi au cerut încetarea focului în Fâşia Gaza.
Preşedintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, cere reformarea Consiliului de Securitate al ONU: A devenit un consiliu pentru protecţia şi apărarea Israelului
Preşedintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, a denunţat, sâmbătă, Consiliul de Securitate al Naţiunilor Unite, despre care a spus că a devenit "Consiliul de protecţie a Israelului", a doua zi după vetoul american asupra unei rezoluţii în care se cerea încetarea focului în Gaza, transmite AFP.
Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, avertizează că războiul din Gaza poate agrava ameninţările la adresa păcii şi securităţii globale
Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a avertizat miercuri Consiliul de Securitate că războiul între Israel şi combatanţii palestinieni din Hamas în Fâşia Gaza ar "putea să agraveze ameninţările existente la adresa păcii şi securităţii internaţionale", potrivit Reuters şi AFP.
Explozii, coloane de fum, așezări distruse și oameni care au lăsat tot în urmă. Echipa TVR a transmis din apropierea graniței dintre Israel și Fâșia Gaza
Organizația Națiunilor Unite vorbește despre o "situație apocaliptică" în Fâșia Gaza. Sunt operațiuni militare de amploare în cel mai mare oraș din sud. Acolo unde s-ar afla lideri Hamas. Au fost bombardate sute de ținte ale teroriștilor Hamas. Adelin Petrișor, trimisul special al TVR în Israel, a fost în apropierea graniței dintre Israel și Fâșia Gaza.
Situație critică în Fâșia Gaza. Trupele israeliene duc lupte crâncene cu teroriștii din Hamas. Spitalele sunt supraaglomerate iar proviziile se termină cu repeziciune
Războiul din Fâșia Gaza a intrat într-una dintre cele mai dure faze. Trupele israeliene duc lupte crâncene cu teroriștii din Hamas în sudul Fâșiei Gaza după ce au ajuns în centrul orașului Khan Younis. Civilii palestinieni încearcă să găsească adăpost în alte zone. Și aviația a lansat bombardamente intense de-a lungul coastei.
VIDEO Armata israeliană anunţă că a descoperit unul dintre cele mai mari depozite de arme din Gaza
Armata israeliană a declarat miercuri că a descoperit, în apropierea unor "clădiri civile", "unul dintre cele mai mari depozite de arme din Fâşia Gaza", în care se aflau rachete, lansatoare de rachete şi drone, relatează AFP.
Israelul cere ca reprezentanţi ai Crucii Roşii să poată avea acces la ostatici
Armata israeliană a cerut miercuri ca reprezentanţi ai Comitetului Internaţional al Crucii Roşii (CICR) să poată avea acces la ostaticii israelieni şi străini deţinuţi din 7 octombrie de către mişcarea palestiniană islamistă Hamas şi de aliaţii acesteia în Fâşia Gaza, teritoriul vizat de intense bombardamente israeliene, informează AFP.

