Gaza
Numărul jurnaliștilor uciși în conflictul Israel-Hamas este în creștere, avertizează ONG-urile care monitorizează situația. Potrivit Comitetului pentru Protecția Jurnaliștilor, 22 de ziariști au murit până acum în cele două săptămâni de război. Cei mai mulți și-au pierdut viața în bombardamentele din Gaza.
Israelul le cere locuitorilor din Gaza să se mute la sud pentru că atacurile se vor intensifica și pentru a nu fi consideraţi complici ai teroriştilor
Palestinienii au declarat că au primit noi avertismente din partea armatei israeliene de a se muta din nordul în sudul Fâşiei Gaza, cu o menţiune suplimentară că, dacă rămân pe loc, ar putea fi identificaţi drept simpatizanţi ai unei organizaţii teroriste, transmite duminică Reuters.
Summitul de pace de la Cairo s-a încheiat fără o declarație comună
Summitul de Pace de la Cairo s-a încheiat fără ca cei 34 de lideri prezenţi să convină asupra unei declaraţii comune în privinţa conflictului Israel-Hamas și a implicaţiilor sale pentru situaţia din regiune și la nivel global.
SUA îşi întăresc dispozitivul militar în Orientul Mijlociu, cu sisteme THAAD şi baterii Patriot
Statele Unite ale Americii au anunţat sâmbătă seara o întărire a prezenţei lor militare în Orientul Mijlociu din cauza "escaladărilor recente ale Iranului şi forţelor sale complice" în regiune, transmit duminică AFP, dpa şi Reuters.
Hamas solicită evacuarea răniţilor din Fâșia Gaza. Sistemul de sănătate este în colaps
Gruparea islamistă palestiniană Hamas, care controlează Fâşia Gaza, a cerut, sâmbătă, într-un comunicat, ca răniţii să fie evacuaţi din fâşie "din cauza incapacităţii" sistemului de sănătate de a-i îngriji, transmite EFE.
Summitul pentru Pace din Cairo - Liderii arabi condamnă bombardamentele israeliene în Gaza şi fac apel la reînnoirea eforturilor în favoarea păcii
Liderii arabi au condamnat sâmbătă bombardamentele Israelului în Fâşia Gaza, care durează deja de două săptămâni, şi au cerut eforturi reînnoite pentru a pune capăt ciclului de violenţă care durează de decenii între israelieni şi palestinieni, la Summitul pentru Pace din Cairo la care participă deopotrivă lideri şi miniştri de externe din Europa şi Africa, transmite Reuters.
Summit pentru Pace în Egipt, dedicat situației din Orientul Mijlociu. Liderii arabi au cerut intensificarea eforturilor pentru un armistițiu umanitar. Israel nu a participat
Liderii arabi au condamnat bombardamentele Israelului în Fâșia Gaza și au cerut intensificarea eforturilor pentru un armistițiu umanitar și o soluție pentru a pune capăt violențelor. La summitul de Pace de la Cairo participă și lideri și miniștri din Europa, Africa și Asia. SUA, cel mai apropiat aliat al Israelului și un jucător-cheie în regiune, l-a trimis la reuniune doar pe însărcinatul cu afaceri al ambasadei americane de la Cairo. Preşedintele Egiptului a cerut stabilirea unei foi de parcurs pentru a stopa criza umanitară din Gaza. Nu sunt speranțe prea mari că s-ar poutea ajunge la o declarație comună pe baza căreia situația în regiune să se detensioneze.
Mircea Geoană: NATO a condamnat și condamnă în continuare atacurile teroriste împotriva Israelului și susține dreptul acestuia de a-și proteja teritoriul şi cetăţenii
NATO a condamnat și condamnă în continuare atacurile teroriste împotriva Israelului și susține dreptul acestuia de a-și proteja teritoriul şi cetăţenii, dar cu multă atenție în ceea ce privește proporţionalitatea răspunsului. Este declarația secretarului general adjunct al NATO, Mircea Geoană.
Armata israeliana a prezentat armele capturate de la teroristii Hamas
Armata israeliană a prezentat armele capturate de la teroriștii Hamas, în timpul confruntărilor din 7 octombrie, când, într-un atac surpriză, teroriștii au atacat așezări evreiesti și au ucis 1.400 de oameni.

