gaze naturale
Scumpirea gazelor s-ar putea amâna cu mai mult de o lună. Autoritatea de reglementare în energie a anunţat că amână scumpirea de circa 6 la sută care era anunţată pentru 1 octombrie, pentru că în Parlament se dezbate o ordonanţă care va modifica metodologia de calcul. Însă, peste trei săptămâni expiră şi mandatele a mai mult de jumătate dintre membrii comitetului care decide noile preţuri, iar audierile înlocuitorilor lor nu au început. Aşa încât nu va mai avea cine să aprobe scumpirea. De altfel, preşedintele PSD al Comisiei de Industrii din Camera Deputaţilor care a aprobat azi ordonanţa respectivă spune că preţul gazelor nu ar trebui modificat în noiembrie.
Se anunță o iarnă grea afară și în buzunare. Vremea geroasă va crește facturile la căldură
Se anunță o iarnă grea, cu ger încă din noiembrie, așa că greul va pica pe cei care trebuie să asigure stocurile de combustibili. Prețurile gazelor și energiei vor crește, de luna viitoare, iar un consum peste medie se traduce prin facturi mari pentru populație.
Transgaz, în atenţia Comisiei Europene. UE suspectează compania că ar fi încălcat normele europene
Transgaz a ajuns în atenţia Comisiei Europene. Oficialii de la Bruxelles suspectează compania că a abuzat de poziţia sa dominantă pe piaţă şi a încălcat normele Uniunii. Transgaz a anunţat că va trimite comisiei toate documentele necesare investigaţiei şi că operaţiunile sale nu vor avea de suferit. Amănunte în corespondenţa de la Lucian Pîrvoiu.
ANRE a lansat o aplicație cu prețuri comparative la gaze și energie
Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei a lansat o aplicaţie care permite compararea preţurilor la servicii în timp real. Astfel, românii care vor să-şi schimbe furnizorul de energie electrică sau de gaze naturale pot lua o decizie în cunoştinţă de cauză. Pe lângă tarife, clienţii trebuie să fie atenţi şi la alte criterii, cum ar fi disponibilitatea furnizorului de a plăti eventuale daune.

Resursele de energie ale României. O discuție cu fostul ministru Răzvan Nicolescu, la "Ultima Ediție"
România este pe locul trei în UE în funcţie de independenţa energetică. Resursele de gaze terestre sunt estimate la 700 mld metri cubi, dar rezervele dovedite sunt de cinci ori mai mici.
Gazele naturale se scumpesc, în medie, cu 2% din 1 aprilie
Tot de sâmbătă, 1 aprilie, preţul gazelor din producţia internă pe care furnizorii le cumpără pentru consumatorii casnici nu va mai fi stabilit de ANRE.