genocid ucraina
În Rusia există doar un singur punct de vedere: cel oficial, răspândit de toată presa de stat. Un alt punct de vedere - cel împărtășit de Ucraina sau de comunitatea internațională - este calificat drept "defăimare la adresa Forțelor Armate Ruse" și intră sub incidența legii care prevede pedepse cu închisoarea de până la 15 ani, a precizat la Tema zilei corespondentul TVR în Federația Rusă, Liviu Iurea.
Putin vede în masacrul de la Bucha "o provocare grosolană și cinică" din partea Ucrainei
Preşedintele Vladimir Putin a calificat astăzi drept ''o provocare grosolană şi cinică'' a autorităţilor ucrainene descoperirea unor cadavre de civili în oraşul Bucha, după retragerea forţelor ruse, relatează AFP.
Președintele Ucrainei: Trebuie împreună să oprim oamenii care doresc genocid în Europa. În prezent, pe teritoriul Ucrainei se decide soarta întregii Europe centrale şi a Mării Negre
Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a subliniat în discursul adresat prin videoconferinţă Parlamentului României că "oamenii care doresc genocid în Europa" trebuie opriţi. "Stimaţi români, împreună trebuie să oprim aceşti oameni inadecvaţi care s-au obişnuit să nu fie pedepsiţi, că li se permite orice. Trebuie împreună să oprim oamenii care doresc genocid în Europa", a afirmat Zelenski. El a subliniat că Ucraina nu este ultima "ţintă" a agresiunii ruse.
Dîncu: Ministerul Apărării nu trimite ordine de recrutare şi nu are de gând să mobilizeze rezerviştii. Ne pregătim şi pentru ce este mai rău, dar este improbabil un conflict între NATO şi Rusia
Ministrul Apărării Naţionale, Vasile Dîncu, a declarat marţi că este "total improbabil" un conflict între NATO şi Federaţia Rusă şi a subliniat că MApN nu are de gând să mobilizeze rezerviştii sau să trimită ordine de recrutare.
- 1
- 2

