Hollywood-ul este în plin sezon al premiilor de film. Marți s-au decernat Globurile de Aur, unde Steven Spielberg și o comedie irlandeză au dominat secțiunea lungmetraje, în timp ce intrigile din universul Urzeala Tronurilor au ținut din nou capul de afiș al premiilor de televiziune. Criticul de film Irina Margareta Nistor a făcut o analiză a premiilor decernate în acest an, în direct la TVR INFO.
A 80-a ediţie a galei de decernare a Globurilor de Aur, organizată de Asociaţia Presei Străine de la Hollywood (HFPA), a vut loc marţi seară, la Los Angeles.
Producţia de televiziune "Abbott Elementary" s-a impus la categoria "cel mai bun serial - comedie/musical" la cea de-a 80-a gală de decernare a Globurilor de Aur, organizată marţi seară la Los Angeles de Asociaţia Presei Străine de la Hollywood (HFPA), potrivit contului de Twitter al evenimentului.
Lungmetrajul "The Fabelmans" a câştigat premiul pentru cel mai bun film dramatic la cea de-a 80-a ediţie a Globurilor de Aur, organizată marţi seară la Los Angeles, potrivit contului de Twitter al acestor trofee atribuite de Asociaţia Presei Străine de la Hollywood (HFPA).
Producţia de televiziune "House of the Dragon" a câştigat premiul pentru cel mai bun serial dramatic la cea de-a 80-a gală a Globurilor de Aur, atribuite marţi seară de Asociaţia Presei Străine din Hollywood (HFPA), relatează contul de Twitter al evenimentul.
Lungmetrajul "The Banshees of Inisherin" a câştigat marţi seară, în cadrul celei de-a 80-a ediţii a Globurilor de Aur, premiul pentru cel mai bun film la categoria comedie/musical, potrivit contului de Twitter al evenimentului.
Kevin Costner a câştigat Globul de Aur pentru cel mai bun actor într-un serial-dramă graţie interpretării sale din producţia TV "Yellowstone", marţi seară, la cea de-a 80-a gală de decernare a acestor trofee prestigioase atribuite de Asociaţia Presei Străine de la Hollywood (HFPA), potrivit contului de Twitter al evenimentului.
Quinta Brunson a fost desemnată cea mai bună actriţă într-un serial TV - comedie/musical graţie interpretării sale din producţia de televiziune "Abbott Elementary", marţi seară, la cea de-a 80-a gală de decernare a Globurilor de Aur, atribuite de Asociaţia Presei Străine de la Hollywood (HFPA), relatează contul de Twitter al evenimentului.
Producţia de televiziune "The White Lotus: Sicily" a câştigat Globul de Aur pentru cea mai bună miniserie/ lungmetraj TV la cea de-a 80-a gală de decernare a acestor trofee de prestigiu, atribuite marţi seară de Asociaţia Presei Străine de la Hollywood (HFPA), potrivit contului de Twitter al evenimentului.