Controverse privind reamenajarea Parcului "Grădina Icoanei" din Capitală. Bucureștenii se tem să nu fie alterate caracteristicile istorice ale locului

Vestea că Primăria Sectorului 2 vrea să reamenajeze Parcul Grădina Icoanei, monument istoric, a reuşit să stârnească îngrijorare printre bucureşteni. Asta pentru că, până acum, autorităţile locale nu au prezentat un proiect despre felul în care va arăta parcul. Peisagiştii spun că spaţiul va trebui să arate aproape la fel ca acum 150 de ani.