Incendiile din nordul Greciei încă nu pot fi stinse, la două săptămâni de la izbucnirea flăcărilor. Vântul le face misiunea tot mai dificilă pompierilor. Incendiul din regiunea Evros, de lângă orașul port Alexandroupolis, este cel mai mare din Uniunea Europeană.
Grecia arde necontrolat și sunt aproape 70 de focare active în mai multe regiuni. Lângă Atena sunt două incendii izbucnite azi dimineață și care amenință mai multe localități. Situația cea mai gravă este în nord-estul țării, în regiunea Evros, unde cel puțin 13 sate și un spital au fost evacuate. Acolo acționează și pompierii români, care au ajuns în această dimineață în Grecia. România a trimis in total 56 de pompieri și 12 autospeciale.
Peste 60 de incendii de vegetaţie au izbucnit în ultimele 24 de ore şi fac ravagii în centrul şi nord-estul Greciei, dar şi pe insula Evia. Cel puţin o persoană a murit şi două au fost rănite. În regiunea Evros, de la graniţa cu Turcia, mai multe sate au fost evacuate. România a trimis în zonă 56 de pompieri şi 12 autospeciale. Salvatorii români au ajuns în această dimineaţă în Grecia, au încheiat cu succes prima intervenţie și au plecat spre următoarea locație, în regiunea Dadia.
Un uriaș incendiu de vegetație devastează de trei zile nord-estul Greciei în apropierea orașului Alexandroupolis. Autoritățile au decis evacuarea a 12 sate.
Guvernul de la Atena a redus starea de alertă de la roșu la portocaliu după ce majoritatea incendiilor au fost stinse. Ministrul pentru crize climatice și protecția civilă a declarat la o conferință de presă că, în cele mai multe cazuri, focul a fost urmare a unor acțiuni umane, din greșeală sau chiar intenționate.
Flăcări de 18 metri, un munte care arde și oameni disperați că își pierd gospodăriile. Pompierii români mobilizaţi în Grecia au avut cea mai grea intervenţie de până acum. Şi nu de puţine ori au constatat că nu pot face mai mult. Însă nu au renunţat şi au reuşit chiar să scape de foc o mănăstire de maici. Când au ajuns românii, câteva chilii deja ardeau. Dar şi focul poate fi îmblânzit.
Durerea sinistraţilor din Grecia s-a transformat în revolta unei ţări întregi. Oamenii acuză deschis guvernul că nu a acţionat destul de repede şi cu mijloacele necesare. Iar premierul le răspunde cerându-şi scuze şi făcând noi promisiuni în care nimeni nu mai crede, acum.
Sute de pompieri se lupta să țină sub control un incendiu de pădure din sudul Greciei. Cinci localități au fost deja evacuate și echipele de intervenție cer acum întăriri. Nu există victime, dar pagubele materiale sunt semnificative.