Militanta ecologistă Greta Thunberg a fost reţinută de poliţia londoneză marţi în timpul unei manifestaţii organizate în prima zi a unui eveniment care reuneşte înalţi responsabili din industria petrolului şi a gazelor naturale, a indicat un fotograf AFP prezent la faţa locului.
Activista suedeză pentru climă Greta Thunberg s-a aflat joi la Kiev şi s-a întâlnit cu preşedintele Volodimir Zelenski pentru a discuta despre distrugerile cauzate de războiul din Ucraina asupra mediului înconjurător, informează DPA.
Activista de mediu Greta Thunberg a ajuns jucărie, la propriu. Și nu oricum. Miniaturi ale momentului când este luată pe sus de poliția germană, la un protest de la începutul anului, pot fi cumpărate dintr-un magazin din Germania.
Un tribunal din Suedia a decis marţi că Greta Thunberg şi sute de alţi activişti pentru climă pot să continue un proces colectiv ce a fost deschis împotriva statului suedez pentru "politici insuficiente în privinţa protejării climei", informează Reuters.
Activista de mediu suedeză Greta Thunberg a denunţat "trădarea fără precedent" a liderilor politici în ceea ce priveşte clima, după publicarea luni a unui raport de sinteză al ultimilor 9 ani de activitate al Grupului interguvernamental de experţi asupra evoluţiei climei al ONU (Intergovernmental Panel on Climate Change - IPCC/GIEC), relatează AFP agenția, preluată de Agerpres.
Greta Thunberg, militantă pentru protecția mediului, a fost reținută la Oslo, în timpul unei demonstrații în favoarea drepturilor indigenilor. Poliția a reţinut-o pe ea și pe alți activiști din faţa Ministerului de Finanțe și apoi de la Ministerul Mediului, potrivit Reuters.
Activista de mediu suedeză Greta Thunberg a acuzat joi Forumul de la Davos că reuneşte "oamenii care alimentează cel mai mult distrugerea planetei", considerând că este "absurd" să-i asculte, relatează AFP, preluată de Agerpres.
Suedeza Greta Thunberg se numără printre activiştii de mediu reţinuţi marţi, în timpul unui protest față de demolarea cătunului Luetzerath din Germania, operațiune care ar urma să permită extinderea unei mine de cărbune.
Ciocnirile de sâmbătă dintre protestatari împotriva exploatării cărbunelui şi poliţişti la intrarea în satul abandonat Lutzerath din vestul Germaniei s-au soldat cu răniţi de ambele părţi, a declarat un purtător de cuvânt al poliţiei pentru dpa, transmite Agerpres.