Proteste de amploare în Franța. Sindicaliști nemulțumiți de restructurări reclamă contractele stricte și scăderea puterii de cumpărare

A fost o nouă zi de grevă în Franța. De această dată a venit rândul funcționarilor din sistemul public, care au ieșit în stradă nemulțumiți de politica de reforme promovată de guvern. Nu au lipsit nici confruntările dintre polițiști și anarhiști. 20 persoane au fost audiate de poliție. Astăzi și mâine vor fi alte zile de grevă pentru lucrătorii căilor ferate, nemulțumiți de anunțata modificare a statutului acestei categorii sociale.