greva
De o săptămână, mii de angajați ai serviciilor de salubritate din Grecia sunt în grevă, iar orașele mari riscă să devină bombe ecologice. Străzile sunt pline de gunoaie, în condițiile în care un val de caniculă va aduce temperaturi de peste 42 de grade Celsius. Și, cel puțin deocamdată, nu se întrevede o soluționare a crizei.
Haosul grevei din școli. FSLI: Nu sunt întrunite condițiile pentru declanșarea conflictului de muncă. Ministrul invită la discuții
Sindicaliștii din învățământ sunt nemulțumiți de proiectul legii salarizării unitare, care amână creșterile salariale și voiau să intre în grevă, începând cu data de 12 iunie. Luni dimineață, Colegiului Național al Liderilor F.S.L.I. a anunțat că nu sunt întrunite condițiile de declanșare a grevei generale. În urma unui referendum, doar 45,67% dintre cadrele didactice au semnat pentru declanșarea grevei. Profesorii nu exclud sa intre în grevă la toamnă.
Sindicatele din Educație, Sănătate și Poliție se pregătesc de proteste
Nemulțumiți de forma în care a fost votată legea salarizării, profesorii strâng semnături pentru grevă generală. Și Federația Sanitas ia în calcul proteste în următoare perioadă.
Magistrații Judecătoriei Sectorului 3 din Capitală, în grevă
Magistrații Judecătoriei Sectorului 3 din Capitala au intrat în grevă de marți. Vor protesta timp de două ore zilnic, până vor primi răspunsuri la solicitările lor.
O grevă a docherilor paralizează majoritatea porturilor spaniole
30 de porturi spaniole sunt blocate de luni din cauza conflictului dintre sindicate și patroni conflict legat de liberalizarea sectorului. Guvernul spaniol face apel la un consens între cele două tabere, invocând efectele negative ale grevei asupra economiei. O corespondență de la Madrid, de Felix Damian.
Gabriel Tudorache: Un salariu mediu brut la ROMATSA ajunge la 21.000 de lei. Nu salariile sunt problema
Controlorii de trafic aerian sunt astăzi, de la ora 09.00, în grevă. Sindicatul Serviciilor de Trafic Aerian din România şi reprezentanții ROMATSA s-au întâlnit, ieri, cu ministrul Transporturilor, însă negocierile au eșuat.
Grevă generală în Grecia. Sunt afectate și zborurile internaționale
Ministerul român al Afacerilor Externe atrage atenţia că pe toate aeroporturile va fi grevă, miercuri, între orele 11:00 și 15:00. Cetăţenilor români care călătoresc în Grecia li se recomandă să contacteze liniile aeriene pentru a afla detalii despre modificările din orarul de zbor
Grevă generală la Garda Națională de Mediu
Personalul Gărzii Naţionale de Mediu a intrat, miercuri, în greva generală pe termen nelimitat. Angajaţii sunt nemulţumiţi de inechităţile salariale care există în domeniul protecţiei mediului. Sindicaliştii susţin că nu au mai beneficiat de o creştere salarială din 2009.
Proteste ale comisarilor de mediu. Grevă de avertisment de două ore din cauza salariilor mici
Mai multe greve ale personalului din domeniul mediului au avut loc în toată ţara. Cele mai semnificative proteste sau desfăşurat în oraşele mari: Cluj, Timişoara, Craiova şi Iaşi.

