greva
Serviciul de sănătate public britanic (NHS) se confruntă luni cu cea mai importantă zi de grevă din istoria sa, zeci de mii de asistente medicale şi lucrători pe ambulanţe hotărând să oprească lucrul simultan, transmite AFP.
Atenţionare de călătorie MAE pentru Franţa. Sunt perturbări în transportul public din cauza unei greve generale
Cu o zi înainte de o nouă mobilizare împotriva unei reforme a pensiilor dorită de preşedintele francez Emmanuel Macron, tensiunea politică şi socială a crescut şi mai mult luni în Franţa, odată cu începerea unei dezbateri în parlament asupra textului propus, informează AFP. Atenţionare de călătorie MAE pentru Franţa.
Grevă la compania Amazon din Marea Britanie. Angajații susțin că pauzele lor de toaletă sunt cronometrate, iar roboții din depozit ”sunt tratați mai bine”
Angajații de la compania Amazon din Marea Britanie organizează o grevă în semn de protest față de nivelul salarial. Aceștia susțin că lucrează în condiții "stricte" și că sunt monitorizați în mod constant pentru "timpul de inactivitate", chiar și în pauzele de toaletă, potrivit BBC.
Asistentele din Marea Britanie, în grevă pentru majorarea salariilor
Asistentele din Regatul Unit au început ieri o grevă de două zile pentru a cere mărirea salariilor, iar serviciile medicale au fost perturbate.
Profesorii portughezi sunt în grevă
Zeci de mii de profesori şi angajați din Educaţie au protestat la Lisabona într-una din cele mai mari manifestaţii din ultimii ani.
Franța | Medicii generaliști au ieșit în stradă. Ei spun că nu își mai pot îngriji pacienții așa cum ar trebui
Peste 4 mii de medici generalişti din Franţa au ieşit în stradă, nemulţumiţi de condiţiile în care îşi desfăşoară activitatea.Ei au strigat pe străzile Parisului că situația este gravă și nu îşi mai pot îngriji pacienții așa cum ar trebui.
Traficul feroviar britanic, dat peste cap de grevă. Sindicatele cer majorarea salariului, siguranța locului de muncă și condiții mai bune de lucru
Britanicii care au revenit la muncă după sărbători au fost sfătuiți să evite trenurile. Greva feroviarilor va ține până sâmbătă. Dacă sindicatele nu vor ajunge la niciun acord cu guvernul, atunci protestul s-ar putea întinde pe câteva luni.
Guvernul britanic mobilizează militari pentru a-i înlocui pe ambulanţierii în grevă
Lucrătorii de pe ambulanțele britanice au intrat în grevă. Sunt afectate opt din zece servicii de urgență medicală din Anglia și Țara Galilor.
O grevă la căile ferate dă startul unei cascade de mişcări sociale în Regatul Unit
Numeroşi britanici au avut dificultăţi în ajunge la locurile de muncă marţi, în prima zi a grevei la căile ferate în Regatul Unit, confruntat cu numeroase mişcări sociale pe fondul creşterii costului vieţii, relatează AFP.

