Capitala a trecut de 7 la mie rată de incidență a îmbolnăvirilor COVID. Col. dr. Valeriu Gheorghiță: Ne aşteptăm să fie o durată de cel puţin 12 luni de protecţie a răspunsului imun după vaccinare

Capitala este aproape de cel mai negru record al pandemiei: creșterea numărului de infectări peste incidența de 7.04 la mie, cât a fost în decembrie. Suceava, în schimb, primul loc în care s-a impus carantina, are acum foarte puțini bolnavi: 1.05 la mie. Datele înregistrate duminică aduc însă un nou vârf absolut al numărului de pacienți la terapie intensivă: 1.386. Premierul Florin Cîțu insistă pe vaccinare și speră ca, astfel, la toamnă să putem scăpa de mască. Specialiștii sunt însă mult mai rezervați.