Război în Ucraina, ziua 263 | Operaţiuni de deminare la Herson. Situație umanitară dificilă după retragerea rușilor, care au distrus infrastructura-cheie. Penurie de apă și medicamente

Situația umanitară din Herson este gravă, pe fondul penuriei de apă și medicamente, a declarat primarul regiunii. Forțele ruse au distrus infrastructura cheie în oraș înainte de a se retrage, a declarat președintele Volodimir Zelenski. Rusia nu trebuie subestimată, avertizează ministrul britanic al apărării. Atenționarea vine pe fondul entuziasmului din ultimele două zile, ca urmare a eliberării orașului Herson. La periferia acestei capitale regionale, singura ocupată de trupele Moscovei, dar pierdută acum două zile, se mai duc încă lupte. Serviciile de informații ucrainene continuă să avertizeze populația să nu revină la casele lor, din zonele eliberate, din cauza posibilelor capcane.

Război în Ucraina, ziua 262 | Soldații ucraineni, primiți cu bucurie în Herson. Moscova declară o nouă capitală a regiunii. Ministrul ucrainean de Externe: Occidentul este pe cale să obțină o "victorie comună" în fața Rusiei

Localnicii din Herson îi primesc cu brațele deschise și lacrimi de bucurie pe soldații ucraineni eliberatori, după ce trupele rusești s-au retras din capitala regională. În pofida eșecului de pe front, Moscova susține în continuare că Herson este oraș rusesc și, într-un gest de sfidare, a desemnat o alta capitală a regiunii Herson. Ministrul de externe ucrainean, Dmitro Kuleba, a mulțumit SUA pentru tot sprijinul acordat, într-o discuție cu cu secretarul de stat american Antony Blinken. Kuleba a declarat sâmbătă că Occidentul este pe cale să obțină o unei "victorie comune" asupra Rusiei.

VIDEO "Herson este Ucraina!". Entuziasm fără margini, lacrimi de bucurie în orașul eliberat. "Soldații noștri raportează că au fost nevoiți să încetinească înaintarea pentru că sunt îmbrățișați atât de des"

Ziua de 11.11.2022 va rămâne în istorie drept ziua în care Ucraina a recuperat Hersonul, după 8 luni de ocupație rusă. A fost o noapte de spaimă pe canalele rusești cu informații neoficiale. Potrivit unor surse care citau martori de la fața locului, zeci de mii de soldați ruși ar fi fost lăsați în urmă în retragerea intempestivă anunțată ca o calculată "relocare" de către Moscova. Aparent, mulți militari nu au aflat despre importanta decizie a superiorilor. Informațiile nu sunt confirmate oficial, deocamdată, de niciuna din părți și puțin probabil să se facă precizări prea curând în acest sens.

Război în Ucraina, ziua 261 | Steagul Ucrainei, arborat în Herson. "Rusia nu mai e veșnic aici". Harta eliberării. Moscova a anunțat că a finalizat retragerea trupelor de pe malul vestic al râului Nipru

Apar tot mai multe imagini cu steagul Ucrainei arborat în zonele eliberate și cu bucuria fără margini a celor eliberați de sub ruși. Ministerul rus al Apărării a anunțat că a finalizat retragerea trupelor de pe malul vestic al râului Nipru. Podul principal peste râul Nipru, Antonovski, a fost distrus. Cel puţin 7 persoane au fost ucise şi mai multe au fost rănite în noaptea de joi spre vineri, într-un atac rus cu rachete asupra unui imobil din oraşul Nikolaiev.