Elena Udrea și Lucian Duță, printre inculpații judecați pentru corupție care speră să scape după decizia CCR privind prescripția

Mai mulți inculpați judecați pentru corupție, printre care fostul ministru al Turismului Elena Udrea și fostul șef al casei de asigurări de sănătate Lucian Duță, invocă deciziile CCR privind prescripția că să scape de dosare. De cealalată parte, procurorii DNA consideră că dosarele nu sunt prescrise, însă ultimul cuvânt îl au judecătorii.

Un pod din Brașov peste care trec blindatele NATO către poligonul de la Cincu ar trebui reconstruit, însă Hidroelectrica nu este de acord cu demolarea celui vechi

Blindatele grele ale NATO ar putea să nu mai aibă pe unde ajunge în poligonul de la Cincu din cauza unui pod de nici o sută de metri. Trebuia construit de peste un an, dar nu înainte de a-l demola pe cel vechi. Pentru că Ministerul Apărării a cerut urgentarea construcţiei, Consiliul Judeţean Braşov a atribuit contractul unei asocieri de firme, însă lucrările nu au început. Vechiul pod era complet degradat. Este necesară o infrastructură rutieră solidă, între Gara de la Voila şi baza militară de la Cincu, zonă intens tranzitată de trupele NATO. Structura metalică a noului pod a fost adusă la fața locului, însă problema principală rămâne demolarea vechii construcții peste răul Olt. Poate fi distrusă doar prin implozie sau piconare, ambele variante fiind respinse de Hidroelectrica.

UPDATE Cod portocaliu în Capitală. Zeci de copaci căzuți în urma unei vijelii și zeci de mașini avariate. 19 bazine hidrografice din țară, sub monitorizare atentă. Sunt pregătite materiale din stocurile de apărare

Ploile și vijeliile au pus stăpânire pe ţară. 13 judeţe din sudul și sud-vestul ţării sunt sub avertizare cod portocaliu până luni dimineaţă. Pentru București a fost emisă sâmbătă seară o avertizare cod portocaliu de fenomene periculoase imediate, care a expirat la miezul nopții. Mai mulți copaci și stâlpi au căzut peste mașini în primele rafale ale vijeliei. Străzi întregi au fost inundate. Pompierii au intervenit de urgență. Cel mai afectat pare să fie sectorul 6. În țară există risc de viituri și inundații pe mai multe râuri.

Badea (Hidroelectrica): Investiţiile în energie întârzie pentru că durează ani de zile să obţinem un aviz de la hoardele de funcţionari

Legislaţia în România trebuie clarificată, pentru că în acest moment este interpretabilă şi durează ani de zile până la obţinerea unui aviz de la hoardele de funcţionari din România, a afirmat, miercuri, Bogdan Badea, preşedintele Directoratului Hidroelectrica, în cadrul conferinţei "Împreună să punem energia în lumină", organizată de InvestEnergy.