Un medic din Bistrița a donat plasmă de 6 ori. De 5 ori a donat și un preot din Ilva Mică. Angajații de la Ambulanța Timiș pleacă de mai multe ori pe săptămână prin țară ca să aducă plasma salvatoare de vieți

Este o criză a donatorilor de plasmă pentru pacienții cu forme severe de COVID-19! Puţini dintre cei care s-au vindecat merg să doneze. Din câteva mii de persoane vindecate în județul Timiș, de exemplu, doar 100 au donat până acum. Sunt însă și oameni care au vrut atât de mult să ajute, încât au mers să doneze plasmă de mai multe ori.