Ședința de judecată în care se examinează cererea procurorilor privind prelungirea măsurii preventive de arest la domiciliu în privința lui Igor Dodon a fost întreruptă. Instanța urmează să se pronunțe joi, 21 iulie, informează presa locală.
Procurorii anticorupție din Republica Moldova au efectuat percheziții la domiciliul fostului președinte al Parlamentului Republicii Moldova, Andrian Candu, care este vizat într-un dosar de îmbogățire ilicită. Andrian Candu s-a declarat nevinovat şi a contestat în instanţă actul emis de Autoritatea Naţionala de Integritate, în baza căruia a fost percheziționat.
Decizia privind menținerea arestului la domiciliu pentru Igor Dodon a fost luată de magistraţii Curții de Apel Chişinău. Procurorii ceruseră arest pentru 30 de zile. Din completul de 3 judecători, procurorii au solicitat recuzarea unui magistrat. Cererea a fost respinsă. Dodon este acuzat de corupere pasivă, acceptarea finanțării partidului de către o organizație criminală, trădare de patrie și de îmbogățire ilicită.
Preşedinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a trimis în Parlament un proiect de lege care va face posibilă punerea în practică a mecanismului de confiscare extinsă a averilor acumulate prin acte de corupţie, informează IPN şi Radio Europa Liberă, preluate de Agerpres.