îmbolnăvire
Vaccinarea antigripală ar putea începe chiar luna această, spune ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila. Au fost purtate discuţii cu Ministerul Finanţelor şi Casa Naţională de Asigurări de Sănătate pentru ca procedurile şi transferul de bani să fie realizate cât mai repede iar oamenii să fie imunizaţi din timp.

FABC: România înregistrează rate ale mortalităţii prin cancer cu 48% mai mari decât media UE
România înregistrează rate ale mortalităţii prin cancer cu 48% mai mari decât media Uniunii Europene în rândul persoanelor cu vârste cuprinse între 15 şi 64 de ani, au atras atenţia reprezentanţii Federaţiei Asociaţiilor Bolnavilor de Cancer, într-un comunicat transmis vineri cu prilejul Zilei mondiale de luptă împotriva acestei afecţiuni (4 februarie).
Explozie de COVID în România. Oamenii nu se mai tem de boală: Nu mi-e frică, am trecut prin boală, ne-am vaccinat, ne-am tratat
Peste 7.000 de noi cazuri de COVID s-au înregistrat în ultimele 24 de ore în România. Creşte și numărul infectărilor, şi cel al spitalizărilor. Cei mai mulți pacienți nu fac însă forme grave, iar oamenii par să fi depășit frica de boală. Totuși, medicii și autoritățile recomandă din nou purtarea măștii în spații închise și zone aglomerate. O recomandare mai mult ignorată.
Val de îmbolnăviri în rândul copiilor: gripă, viroză, COVID-19. Care sunt simptomele în cazul gripei și în cazul infecției cu SARS COV 2
Val de îmbolnăviri în rândul copiilor. Tot mai mulţi ajung la spital cu simptome de răceală, gripă şi COVID-19. La unităţile medicale din Capitală şi din alte oraşe, camerele de gardă s-au aglomerat, mai ales dupa ridicarea restrictiilor și, implicit, renuntarea la masca de protectie. Unii părinţi au reclamat că micii pacienţi trebuie să aştepte ore în şir pentru a fi consultaţi.
Explozie a numărului de cazuri de Covid. Un singur județ din țară se mai află în scenariul verde, iar Clujul e pe primul loc la incidența cazurilor, 17 la mia de locuitori
Explozie de cazuri de Covid în România! Evoluția nu este însă neașteptată, în contextul în care varianta Omicron este atât de contagioasă, a subliniat ministrul Sănătății. Care susține că un număr mare de teste duce automant la un număr mare de cazuri depistate. În 24 de ore au fost confirmate peste 34 de mii de teste, dintr-un total de peste o sută de mii. Un singur județ din țară se mai află în scenariul verde, iar Clujul e pe primul loc la incidența cazurilor, aproape 17 la mia de locuitori. De ieri pînă azi, 94 de persoane au murit din cauza complicațiilor bolii. În secțiile de Terapie Intensivă din țară sunt internați aproape 700 de pacienți, 12 dintre aceștia fiind minori.

Rafila, după explozia de cazuri COVID: Nu există motive de panică, şcolile rămân deschise
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat miercuri, după ce în România au fost înregistrate peste 34.200 de cazuri noi de SARS-CoV-2, că nu există motive de panică, iar şcolile rămân deschise.
Ministrul Sănătăţii: Am semnat pentru livrarea produsului inovativ Molnupiravir. Este primul care are ca efect, certificat prin studii, reducerea numărului de decese
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a anunțat, miercuri, că a semnat contractul pentru Molnupiravir - un produs inovativ care se administrează pacienților cu risc crescut, iar primele cantități vor ajunge în România la sfârșitul acestei săptămâni. Ministrul a explicat că acest antiviral este primul care are ca efect, certificat prin studii, reducerea numărului de decese.

Alexandru Rafila, despre recordul de îmbolnăviri de COVID-19: Nu sunt cifre neaşteptate, noi am estimat o astfel de evoluţie
Ministrul Sănătății, dr. Alexandru Rafila a declarat, miercuri, că se aștepta ca astăzi să fie cel mai mare număr de cazuri, deoarece astăzi, pentru prima dată în România, s-au făcut peste 100.000 de teste.
Marea relaxare poate fi riscantă pentru Marea Britanie, avertizează specialiștii
Pe fondul creșterii numărului de îmbolnăviri COVID din Marea Britanie, tot mai multe voci din comunitatea științifică cer guvernului să amâne marea relaxare, prevăzută să aibă loc pe 21 iunie. În unele zone din Anglia, creșterea numărului de cazuri noi e provocată de varianta indiana a virusului.