imobiliare
La Cluj se construiește într-un ritm amețitor. Numai anul acesta s-au ridicat aproape două mii de locuințe.
În căutarea casei perfecte. Cererea de locuințe este de trei ori mai mare ca oferta, spun dezvoltatorii
În București, cererea de locuinţe este de trei ori mai mare decât oferta, spun dezvoltatorii imobiliari. Așa că lansează noi proiecte rezidențiale cu mai multe locuri de parcare, spații verzi generoase și chiar specialiști care să organizeze viața socială a comunității. Cumpărătorii se uită în continuare mai ales la preț.
Locuințele din România s-au scumpit, cu peste 6 la sută peste media europeană
Piața imobiliară e din nou pe un trend ascendend: casele și apartamentele s-au scumpit cu peste 6%, mult peste media europeană. Iar Bucureștiul a depășit capitale de top, precum Bruxelles, Paris, Viena și Varșovia. Și chiriile au crescut din cauza deprecierii leului față de euro.
Casele plutitoare pe Tamisa, noua modă imobiliară la Londra
Casele plutitoare sunt ultima găselniță imobiliară a londonezilor. În ultimii 6 ani numărul vaselor ancorate pe Tamisa a crescut substanțial. Sunt multiple avantaje pentru amatori: suprafețe mai mari, prețuri mult mai mici și liniște. Casele plutitoare au dat pur și simplu lovitura în capitală Marii Britanii unde au început să apară și restaurante amenajate în tot felul de ambarcațiuni.
Case pentru toate buzunarele. La târgurile imobiliare se vând de la containere maritime la case în Spania
Apartamente în Spania, dar şi case din containere maritime ieftine în care se poate locui confortabil. Sunt printre noile oferte ale companiilor imobiliare. Îi tentează şi pe românii care au bani de investit. Specialiştii spun că preţurile locuniţelor cresc mai lent decât anul trecut.
Case la preţ de apartament. Oferta a crescut cu 30 la sută
Preţurile caselor au ajuns comparabile cu cele ale apartamentelor şi tot mai mulţi tineri din Bucureşti se mută la case, în noile ansambluri rezidenţiale din jurul oraşului. Dezvoltatorii imobiliari propun locuinţele compacte, cu acces la utilităţi, terenuri mici şi preţuri care încep de la 70 de mii de euro. Oferta de case a crescut cu 30% faţă de anul trecut.
Preţuri mai mari ca înainte de criză. În Cluj, casele sunt mai scumpe ca în 2008
Apartamentele au ajuns la preţul din perioada dinainte de criză sau chiar mai mult, în unele oraşe din vestul ţării. În Cluj Napoca, metrul pătrat se vinde cu 15% mai mult decât în 2008, arată o analiză imobiliară. Un lucru bun e faptul că au dispărut investiţiile speculative în acest domeniu.
Festivalul Untold epuizează locurile de cazare în Cluj cu cinci luni înainte de startul ediției cu numărul patru
Iubitorii celui mai mare festival din România, Untold, au început să își rezerve locuri de cazare, încă de acum, deși mai sunt cinci luni până se va da startul ediției cu numărul 4.
Manifest de Floreşti. Locuitorii din comuna clujeană cer primăriei drumuri, școli și curățenie
Sătui de traficul infernal, de gunoiul de pe străzi şi de lipsa canalizării, locuitorii comunei clujene Floreşti au strâns semnături pentru a forţa autorităţile să ia măsuri. Au trecut pe listă toate problemele care le chinuie viaţa în fiecare zi. Florești este una dintre cele mai mari comune din țară şi a cunoscut o dezvoltare imobiliară explozivă în ultimii ani.