Târgoviște: Doi bărbați au fost găsiți împușcați pe un câmp. Principala suspiciune a anchetatorilor este de dublu asasinat

E alertă în judeţul Dâmboviţa. Poliţiştii caută de aproape 24 de ore explicaţii şi indicii despre ceea ce ei numesc un dublu asasinat. Totul a pornit după ce pe câmp, lângă Târgovişte, au descoperit doi bărbaţi împuşcaţi. Unul este un consilier local, iar celălalt, un angajat de-al său. Ar fi fost executaţi cu arme de vânătoare, cel mai probabil de braconieri. Singurul martor al asasinatului a auzit la telefon tot ce s-a întâmplat.

Constanța: Un bărbat a fost împușcat de polițiști în sediul Primăriei Saraiu

Un tânăr de 25 de ani a fost împuşcat de poliţiştii chemaţi să aplaneze un conflict. S-a întâmplat în comuna Saraiu, din judeţul Constanţa. Potrivit unor surse judiciare, totul a pornit de la doi bărbaţi care au făcut scandal în sediul Primăriei și au amenințat un angajat al instituției. Polițiștii au intervenit cu armamentul din dotare pentru că scandalagii erau agresivi.