Scandalul imunoglobulinelor. Pacienții cu imunodeficiență primară sunt disperați că nu au tratament

E în continuare criză pe piața medicamentelor esențiale pentru bolnavii cu probleme grave de imunitate, după ce o femeie a murit dîn cauza lipsei tratamentului vital. Compania Națională Unifarm a livrat, azi-noapte, peste o mie de doze de imunoglobuline, comandate de mai multe spitale din țară. Dar dozele nu sunt recomandate pentru imunodeficiență primară. Între timp, fostul şi actualul ministru al sănătăţii se războiesc pe Facebook.

Câteva fiole de imunoglobulină pentru sute de pacienți. Părinți în stradă pentru viețile copiilor lor

Mai mulţi părinţi ai copiilor care suferă de imunodeficienţă primară, o boală genetică rară, au protestat în faţa Ministerului Sănătăţii pentru că statul nu mai asigură tratamentul pacienţilor. Acum, în România mai sunt doar câteva fiole care trebuie împărţite la sute de pacienţi. Ministrul le-a spus părinţilor că va căuta imunoglobulină în Bulgaria. România are un acord cu ţara vecină, care ne permite să împrumutăm medicamente pe care noi nu le mai avem.

Pacienții cu imunodeficienţă primară sunt în pericol. Imunoglobulina lipseşte din aproape toate spitalele

Sute de pacienţi diagnosticaţi cu imunodeficienţă primară sunt în pericol să moară. Tratamentul care îi ajută să lupte cu boala lipseşte din aproape toate spitalele. Printre ei sunt mulţi copii pentru care medicii nu au soluţii cu toate că, potrivit legii, imunoglobulina ar trebui asigurată de stat. Companiile care produc tratamentul obţinut din plasmă umană s-au retras de pe piaţa din România din cauza preţului mic. Ministerul promite că va rezolva problema.