EXCLUSIV Autoritățile elene le-au cerut pompierilor noștri să mai rămână. Ministrul pentru Protecție Civilă: Pompierii români sunt foarte, foarte respectați de către civilii greci și de către societate

Amenințată de riscul apariției unor noi incendii de vegetație, Grecia mizează în continuare pe sprijinul pompierilor români. Autoritățile de la Atena așteaptă noi echipaje de la noi din țară, care să le înlocuiască pe cele ce și-au încheiat misiunea în insula Rodos și în regiunea Atenei. Urmăriți un reportaj exclusiv, de Cătălin Deacu și Alexandru Ungureanu.

Incendiu puternic pe Insula Thassos. Autorităţile intervin terestru şi aerian

Incendiul puternic de vegetație izbucnit miercuri noapte continuă să mistuie pădurea de pe Insula Thassos. Autorităţile greceşti susţin că au situaţia sub control şi intervin atât terestru cât şi aerian, cu sute de pompieri. După momentul de panică iniţial, turiştii români s-au liniştit şi susţin că lucrurile vor reveni la normal în câteva zile.