incendiu
Incendiu de proporții în Harghita. Acoperișul unui depozit de cartofi din Miercurea Ciuc a fost cuprins de flăcări, iar locuitorii din zonă au fost avertizați prin mesaj Ro Alert, din cauza degajărilor mari de fum. Vine cu ultimele informații Vlad Todoran, de la TVR Tg. Mureș.
Sediul unității de pompieri Perșani, din sectorul 4 al Capitalei, inaugurat. Ciolacu: Pompierii intervin de multe ori în situaţii limită, rezolvând problema; acelea nu sunt ştiri
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, miercuri, cu ocazia Zilei Pompierilor din România, că aceştia intervin de multe ori în situaţii limită, rezolvând probleme, dar că acele intervenţii nu constituie subiectul unor ştiri.
Pompieri răniţi la Crevedia, decoraţi de preşedintele Iohannis
Preşedintele Klaus Iohannis a semnat, miercuri, cu prilejul Zilei Pompierilor din România, decretele de decorare a mai multor pompieri răniţi în urma exploziilor ce au avut loc în localitatea Crevedia.
13 septembrie, Ziua Pompierilor Români. Faptele eroice cu care au intrat în istorie
Astăzi se împlinesc 175 de ani de la eroicele lupte din Dealul Spirii, la care, alături de unități ale Armatei, a participat și o unitate a pompierilor. Și tot astăzi între orele 9.00 şi 20.00, în toate unitățile de pompieri din București va fi Ziua Porților Deschise. La Statuia Eroilor Pompieri, de pe Calea 13 Septembrie, din Capitală, a avut loc o ceremonie în cadrul căreia au fost depuse coroane.
Incendiu la o hală de depozitare din Slatina. Focul a fost stins după o amplă intervenție a pompierilor
Incendiu puternic la o hală de depozitare din Slatina. Flăcările au cuprins întreaga construcție, până la sosirea pompierilor. În interior se aflau două autoturisme, dar și materiale plastice, textile și mobilă.
Sinistrații incendiului de la Craiova și-au petrecut prima noapte în afara caselor lor
La Craiova, cei aproximativ 100 de locatari afectați de incendiul violent de ieri dimineață, în care au ars zeci de locuințe de la mansardă, și-au petrecut prima noapte pe la rude sau prieteni. Alții au fost cazați temporar în centrele sociale ale primăriei. Primele estimări arată că pagubele se ridică la sute de mii de euro. Locatarii cu apartamentele distruse vor primi în regim de urgenţă câte 10.000 de lei, din partea primăriei.
Incendiu masiv la trei blocuri din oraşul Craiova. Locatarii acuză echipajele de intervenţie că au venit cu echipamente învechite
Incendiu masiv la trei blocuri din oraşul Craiova. Focul a izbucnit de dimineaţă la unul dintre apartamentele de la mansardă şi s-a extins rapid. Cele trei blocuri sunt unite şi toate locuinţele de la ultimul etaj s-au făcut scrum. Unul dintre locatari are arsuri la mâini şi a fost transportat la spital. Locatarii evacuaţi acuză echipajele de intervenţie că au venit cu echipamente învechite şi că acţiunea lor nu a fost eficientă.
Locatarii unui bloc din Galați au ieșit în stradă, speriați de un incendiu izbucnit într-un apartament. Un scurtcircuit la un cablu ar putea fi cauza
Panică într-un cartier din Galați, după ce flăcările au cuprins un apartament, iar fumul gros a inundat holurile blocului. Zeci de oameni au ieșit speriați în stradă, în așteptarea pompierilor. Nimeni nu a fost rănit, însă pagubele materiale sunt importante.
Intervenție la o stație GPL din sectorul 3 | 50 de oameni, evacuați preventiv
Apar tot mai multe situaţii limită în ţară din cauza unor staţii GPL. Aseară s-a dat alerta în sectorul 3 din Capitală după ce supapa unui rezervor cu GPL s-a stricat și a început să se scurgă gaz. Pompierii au ajuns rapid și au reușit să evite un incident cu potenţial devastator. Zeci de persoane au fost evacuate pe o rază de o sută de metri. Intervenția s-a încheiat după 6 ore, când gazul a fost mutat într-un alt depozit al proprietarului. Stația fusese închisă de autorități în urmă cu doar patru zile.

