închisori
Numărul marilor fugari pe care autoritățile din România încearcă fără succes să-i aducă în țară pentru a-și executa pedepsele, se mărește de la un an la altul. Italia și Grecia rămân principalele destinații ale condamnaţilor.

Peste 10.000 de locuitori ai oraşului ocupat Mariupol se află în închisori ruseşti
Peste 10.000 de locuitori ai oraşului-port ucrainean Mariupol, aflat sub ocupaţie rusă, se află în prezent în închisori sub controlul autoproclamatei Republici Populare Doneţk (RPD), ale cărei autorităţi proruse le-au înlocuit pe cele ucrainene, transmite luni EFE.

Pandemia de COVID-19 a contribuit la scăderea numărului de deţinuţi în închisorile europene, potrivit unui studiu al Consiliului Europei
Pandemia de COVID-19 "a contribuit" la scăderea numărului de deţinuţi în închisorile din Europa, în special în urma "restricţiilor de circulaţie" impuse de state, relevă un studiu care analizează perioada ianuarie 2020-ianuarie 2021, publicat marţi de Consiliul Europei, transmite AFP.

Egipt: Un raport Amnesty International denunță condițiile din închisori, la 10 ani de la Primăvara Arabă
Amnesty International denunţă, într-un raport publicat luni, condiţiile din închisorile egiptene la 10 ani de la Primăvara Arabă, notează dpa. Mii de persoane continuă să fie încarcerate timp de luni sau ani, adesea în condiţii inumane, în închisori supraaglomerate, arată raportul.
Români condamnați în Marea Britanie, trimiși în țară
Marea Britanie face curat în închisorile sale, iar condamnații de alte naționalități închiși pentru fapte mai puțin grave sunt eliberați condiționat și trimiși în țările de origine. Astfel, 30 de deținuți români au ajuns ieri cu o cursă charter în București.

Pandemia de coronavirus avansează în închisorile din SUA
Cel puţin 30.000 de deţinuţi şi angajaţi din penitenciarele din SUA au contractat noul coronavirus, conform unor date actualizate miercuri, aceste contagiuni contribuind la creşterea în desfăşurare a numărului de cazuri din afara marelor focare iniţiale ale pandemiei în ţară, relatează AFP.
România împrumută bani de la Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei pentru a construi două penitenciare la standarde europene
România va împrumuta 177 de milioane de euro de la Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei, pentru a construi două penitenciare şi facilităţi pentru gardieni.
Probleme din cauza pușcăriilor golite. Șefii penitenciarelor spun că ar fi mai puține recidive dacă am avea mai mulți consilieri de probațiune
Peste 14 mii de deţinuti au ieşit din închisori pe baza legii recursului compensatoriu, iar cei mai multi, 11 mii, au fost eliberați condiționat. Din păcate, unii dintre ei au făcut din nou infracțiuni grave, au atacat oameni nevinovaţi şi au speriat comunităţi întregi. Reprezentanţii penitenciarelor spun că mulți dintre foștii deținuți recidivează şi pentru că nu sunt monitorizati şi îndrumaţi de consilierii de probațiune care sunt mult prea puţin. Dincolo de statistici și controverse legate de numărul celor care au au ieșit mai devreme din închisori, condițiile din celule rămân neschimbate. Poate doar câțiva centimetri în plus câștigați.
Critici dure. Departamentul de stat al SUA: Corupția și mita, larg răspândite în România
România este din nou taxată. Raportul Departamentului american de Stat privind Drepturile Omului aduce critici dure ţării noastre: corupţia a rămas o problemă, mita e răspândită în sectorul public, iar înalţi oficiali, implicaţi în fapte de corupţie, au rămas nepedepsiţi. Sunt doar câteva dintre concluzii. Documentul face referire şi la politicieni care influenţează politica editorială a unor instituţii media.