Polițiștii și personalul medical protestează pentru condiții mai bune de muncă. Oamenii legii au manifestat însoțiți de copii

Tot mai multe bresle încep protestele. Joi, polițiștii protestează în fața sediului Ministerului Afacerilor Interne. Aceștia au venit însoțiți de copii, pentru că cer guvernului acordarea indemnizației de 75% pentru părinții care stau acasă, dar și un spor de risc, pentru că sunt în linia întâi a luptei anticovid. Facilitățile prevăzute de lege nu li se aplica și lor, spun sindicaliștii.

Camera Deputaţilor a adoptat proiectul privind acordarea de facilități fiscale și cel privind șomajul tehnic

Camera Deputaţilor a adoptat, vineri, în şedinţă online, proiectul care prevede amânarea pentru 3 luni a plăţii contribuţiilor de asigurări sociale de către operatorii comerciali afectaţi de starea de urgenţă şi, respectiv, a plăţii serviciilor de utilităţi de către persoanele fizice vulnerabile. Un alt proiect adoptat de deputați este cel care se referă la șomajul tehnic.

Guvernul aprobă decontarea sistemelor de monitorizare a glicemiei pentru diabetici și corectează calculul indemnizației pentru mamele cu venituri din drepturi de autor

Prim-ministrul Viorica Dăncilă a anunțat joi, în ședința de Guvern, că modifică Programul Național de diabet zaharat derulat de Casa Națională de Asigurări, pentru ca pacienții insulino-dependenți să poată beneficia de sistemele moderne de monitorizare a glicemiei și de administrare a insulinei, decontate de Casa de Asigurări.

Eșec pentru sesiunea extraordinară a Parlamentului. Nu a venit nici Liviu Dragnea, cel care a convocat-o; liderul PSD e în vacanță

Camera Deputaților și Senatul au fost convocate, marți, în sesiune extraordinară pentru a discuta ordonanțele de urgență adoptate săptămâna trecută de Guvern, printre care cele referitoare la pensiile speciale, plafonarea indemnizațiilor pentru creșterea copilului și majorarea salariilor pentru polițiști și personalul civil din instituțiile de apărare, ordine publică și securitate națională