indian wells
Irina Begu s-a calificat cu emoții în turul doi la Indian Wells, iar Simona Halep va debuta împotriva Kristýnei Plíšková. "Am încă dureri şi vreau să ştiu daca rezistă piciorul drept" - a declarat Simona, care a fost surprinsă de eliminarea Șarapovei încă din primul tur.
Simona Halep a plecat în SUA, la turneele de la Indian Wells și Miami:"Nu m-am antrenat aproape deloc, dar am încredere că jocul este acolo"
Simona Halep revine în circuitul WTA la turneul de la Indian Wells, acolo unde va debuta săptămâna viitoare, din postura de favorita numărul 1 mondial. Indian Wells va fi urmat de turneul de la Miami. Simona va fi insoțită la turneele din Statele Unite de antreonorul Darren Cahill, după ce la Doha l-a avut alături pe Andrei Pavel.
Simona Halep este din nou numărul 1 mondial. Alte 5 românce sunt în top 100, Mihaela Buzărnescu ocupă cel mai bun loc al carierei
Simona Halep a revenit de azi pe primul loc în clasamentul WTA, la o distanță confortabilă de locul 2, deținut de Caroline Wozniacki.
Roger Federer şi Elena Vesnina au câştigat turneul de la Indian Wells
Roger Federer a câştigat al 90-lea trofeu al carierei. Ajuns la 35 de ani, elvețianul s-a impus la Indian Wells și a obţinut al doilea trofeu din acest an, după cel de la Australian Open. În finală, Federer s-a impus în două seturi, 6-4, 7-5, în fața conaționalului său, Stanislas Wawrinka. Este 25-lea turneu Masters câştigat de fostul număr 1 mondial. La feminin, turneul a fost câştigat de rusoaica Elena Vesnina, care a învins-o pe compatrioata ei Svetlana Kuznețova în trei seturi.
Marius Copil, calificat pe tabloul principal la turneul ATP Masters 1.000 de la Indian Wells
Tenismenul român Marius Copil a ajuns în premieră pe tabloul principal de simplu al turneului ATP Masters 1.000 de la Indian Wells, California, dotat cu premii totale de 6.993.450 dolari, după ce l-a învins pe americanul Denis Kudla cu 7-6 (4), 6-3, în ultima rundă a calificărilor.
Monica Niculescu, în turul al doilea la Indian Wells după ce a învins-o pe Sorana Cîrstea
Jucătoarea de tenis Monica Niculescu s-a calificat în runda a doua a turneului WTA Premier de la Indian Wells, California, după ce a dispus cu 4-6, 6-3, 6-1 de Sorana Cîrstea.
Simona Halep revine în circuit. Sportiva îşi apără locul 4 mondial la Indian Wells
„Analizele medicale sunt foarte bune" dezvăluie Simona Halep, care revine în circuit la Indian Wells. Simona trebuie să ajungă cel puţin până în sferturi pentru a rămâne pe locul 4 în clasamentul mondial.

