Trupul turistului dispărut în valuri la Eforie Nord a fost găsit. Mai multe persoane au fost amendate de poliţie pentru că nu au respectat avertismentele salvamarilor

Trupul turistului dispărut în valuri la Eforie Nord a fost găsit. Este al şaselea care îşi pierde viaţa în această săptămână la mare, din cauza scăldatului în condiţii periculoase. Un alt bărbat dispărut în valuri la Vama Veche este căutat în continuare. Mai mulţi turişti au fost amendaţi de poliţie pentru că nu au respectat avertismentele salvamarilor şi s-au aventurat în apă când era arborat steagul roşu. Poliţiştii şi jandarmii patrulează şi astăzi în staţiunile de pe litoral.

După o cursă nebună cu polițiștii pe urmele sale și după ce a lovit mai multe autoturisme, un bărbat suspectat că și-a agresat iubita s-a aruncat în apele Crișului Repede. Forțele de urgență nu l-au mai putut salva

Scene de film în Oradea, unde un bărbat de 27 de ani s-a înecat în apele râului Crişul Repede după ce a condus haotic prin oraş. S-a certat cu iubita lui, pe care ar fi agresat-o, iar apoi a fugit de poliţiştii care l-au urmărit. A condus pe contrasens, iar într-un sens giratoriu a lovit 4 maşini. La final, a abandonat autoturismul şi s-a aruncat în râu. Atenție, sunt detalii și imagini cu impact emoțional!

Trei persoane s-au înecat în mare, dintre care un salvamar în timp ce încerca să salveze un turist. Alţi patru turişti au fost salvaţi din valuri

Zi neagră pe litoral. Doi turiști și un salvamar au murit înecați în valurile de la Eforie și de la Saturn. Alte patru persoane au fost scoase din valuri de turişti şi de salvamari şi au primit îngrijiri medicale. Steagul roșu care interzice înotul a fluturat încă de dimineață pe toate plajele, însă mulți turiști au ignorat pericolul. Salvamarii sunt uneori copleșiți: sunt turiști care își riscă viața alături de copii aventurându-se în larg cu saltele și fără să țină cont de avertismente.