inedit
Un băieţel de 5 ani a devenit erou în statul american Georgia, după ce şi a salvat toată familia.

Eclipse, cățelușa care călătorește zilnic cu autobuzul până la locul de joacă pentru câini
Eclipse este o cățelușă neagră, metiș de labrador cu mastiff, care călătorește singură zilnic cu autobuzul la locul de joacă pentru câini, unde petrece câteva ore apoi se reîntoarce acasă, tot cu autobuzul, potrivit Mirror.
A fost vândut al doilea diamant ca mărime din lume
Un diamant brut uriaș, al doilea ca mărime din lume, a fost cumpărat de compania Louis Vuitton, dornică să se impună în sectorul bijuteriilor de lux.
Cashnip Kitty, pisoiul care aduce bani
Ca să faci bani ai nevoie doar de o pisică. E o rețetă pe care au descoperit-o întâmplător angajații unei companii din Statele Unite.

Un cățel de culoare verde lime s-a născut în Statele Unite
Un cățel de culoare verde lime s-a născut în Carolina de Nord, în Statele Unite. Micul patruped este unul dintre cei opt pui ai unei cățelușe rasa ciobănesc german, potrivit The Independent.
Polonia: Mario, cățelul învățat de stăpân să adune gunoaiele din pădure
Pădurile din vestul Poloniei sunt sufocate, ca de altfel toată planeta, de sticle din plastic. Un cățel în vârstă de numai un an și jumătate a fost învățat de stăpanul său să curețe gunoiul din pădure.
Cum încearcă două maimuțe să scape de gerul iernii
O scenă rară, plină de caldură, a fost filmată de camerele video instalate într-o rezervaţie naturală din nord-vestul Chinei.
Întâlnire neobișnuită cu o imensă turmă de elani, în Colorado
O echipă a unei televiziunii locale din statul american Colorado a avut o întâlnire neobișnuită.

Un antreprenor din Ucraina produce ochelari de soare din zațul de cafea
Ecologia este principala preocupare a zilelor noastre. Demonstrații, promisiuni guvernamentale, acțiuni civice și inițiative individuale, toate cu un singur scop: să combată schimbările climatice și să-i ajute pe oameni să-și schimbe comportamentul pentru a apăra planeta. Asta face și un tânăr antreprenor din Ucraina, care produce ochelari de soare făcuți din zațul de cafea.