Românii sunt tot mai puțini și mai în vârstă. Avem cea mai mică rată a natalităţii din anii '90 până în prezent, iar în 2022 s-au născut cei mai puţini copii din ultimii 30 de ani

Suntem tot mai puţini şi tot mai bătrâni. Avem cea mai mică rată a natalităţii din '90 şi până în prezent, iar infertilitatea este una din principalele cauze. Autorităţile nu au o strategie care să oprească declinul populaţiei. Singura măsură pe care o ia statul român ca să crească demografia este Programul Național Social pentru Creșterea Natalității. Însă nu toate cuplurile se pot bucura de acest ajutor. Sociologii spun că prioritar este ca autorităţile să investească în aducerea de forţă de muncă străină, care să acopere deficitul care se adânceşte de la an la an.

Planeta cu 8 miliarde de chipuri. 11 iulie, Ziua Mondială a Populaţiei

A fost nevoie de sute de mii de ani pentru ca populația lumii să ajungă la 1 miliard – apoi, în aproximativ 200 de ani, a crescut de șapte ori. În 2011, populația globală a atins pragul de 7 miliarde, aproape 7,9 miliarde în 2021 și se aşteaptă să crească la aproximativ 9,7 miliarde în 2050 și 10,9 miliarde în 2100.

STUDIU 150.000 de cupluri luptă cu infertilitatea, în România. 2022, anul cu cei mai puțini copii născuți

1 din 5 cupluri din România şi-ar dori un copil cât mai curând, dar peste jumătate n-au reuşit să-şi vadă visul împlinit de peste un an. Peste 150 de mii de cupluri sunt afectate, o creştere semnificativă faţă de acum 5 ani. O arată primul studiu privind infertilitatea de după pandemie. 2022 a fost anul cu cei mai puţini copii născuţi, iar populaţia fertilă este în scădere. Mii de cupluri şi femei singure au apelat la programul de creştere a natalităţii al ministerului Familiei.

Program de sprijin pentru femeile care doresc să apeleze la un tratament in vitro. Guvernul oferă un sprijin de 15.000 de lei. Dosarele pot fi depuse din 5 decembrie

Din 5 decembrie, cuplurile, dar şi femeile singure care suferă de infertilitate vor primi mai mult sprijin de la stat pentru a face copii şi după 40 de ani. Natalitatea s-a prăbuşit la cel mai mic nivel de după Al doilea Război Mondial. Asiguraţii pot face 3 proceduri FIV pe an prin noul program, care aduce şi noutăţi.

Planeta cu 8 miliarde de chipuri. 11 iulie, Ziua Mondială a Populaţiei

A fost nevoie de sute de mii de ani pentru ca populația lumii să ajungă la 1 miliard – apoi, în aproximativ 200 de ani, a crescut de șapte ori. În 2011, populația globală a atins pragul de 7 miliarde, aproape 7,9 miliarde în 2021 și se aşteaptă să crească la aproximativ 8,5 miliarde în 2030, 9,7 miliarde în 2050 și 10,9 miliarde în 2100.

Pandemia NU e FAKE NEWS. Tu știi adevărul | Dr. Cătălin Apostolescu: Cei care au trecut prin boală se pot reinfecta dacă nu se vaccinează. La reinfectare, unii fac forme mai grave de boală

De aproape doi ani, trăim cu un virus nemilos pe care se chinuie să îl învingă împreună medici, oameni de ştiinţă şi tehnologia viitorului. Un efort umbrit însă de frică. Dar tu ştii adevărul şi a venit momentul să le spunem tuturor că pandemia NU este fake news. Se alătură campaniei Știrilor TVR doctorul Cătălin Apostolescu, managerul Institutului Matei Balș.

Pandemia nu e FAKE NEWS. Tu știi adevărul | Medicul Cristian Oancea, despre introducerea CIP-ului prin imunizare: Este o imensă escrocherie

Nu poate fi văzut cu ochiul liber, însă a făcut lumea mai complicată pentru noi toţi. De aproape doi ani, trăim cu un virus nemilos pe care se chinuie să îl învingă împreună medici, oameni de ştiinţă şi tehnologia viitorului. Un efort umbrit de frică. Însă tu ştii adevărul şi a venit momentul să le spunem tuturor că pandemia NU este fake news. Alături de campania Ştirilor TVR, profesorul universitar doctor, Cristian Oancea, managerul Spitalului Clinic de Boli Infecţioase şi Pneumo-ftiziologie Victor Babeş din Timişoara.