Supraviețuitorii sectei foametei din Kenya, evaluați de psihiatri

Un tribunal din Kenya a decis ca 64 de adepți ai unui cult controversat al foametei să fie supuși evaluărilor psihiatrice, relatează CNN. Oamenii au fost acuzați luni de tentativă de sinucidere pentru că au tot refuzat mesele care le-au fost oferite după ce, în aprilie, au fost salvați din pădurea Shakahola.

EXCLUSIV | Viața femeilor afgane, un coșmar. ”Am văzut cu ochii mei familii care şi-au vândut bebeluşii ca să-şi hrănească ceilalţi copii”

Femeile și fetele din Afganistan trăiesc cea mai neagră perioadă, după ce talibanii le-au interzis să meargă la facultate şi să lucreze pentru organizațiile non-guvernamentale. Multe riscă acum să nu-și mai poată întreţine familiile. Experții ONU avertizează că, pe termen lung, Afganistanul va avea mult de suferit, având aproape jumătate din populație femei. Adelin Petrișor a reușit să stea de vorba cu o activistă pentru drepturile femeii și cu o jurnalistă din ţara condusă de extremiştii islamişti. Identitatea celor două femei a fost protejată pentru siguranță lor.