Rusia este pregătită să revină în acordul privind exporturile de cereale ucrainene dacă cererile sale vor fi îndeplinite "în totalitate", a declarat miercuri preşedintele rus Vladimir Putin, potrivit AFP.
Ministerul rus al Apărării a transmis miercuri că va considera navele care se îndreaptă spre Ucraina drept potenţiale transporturi de încărcături militare şi, implicit, potenţiale ţinte militare, relatează agenţiile Reuters, AFP şi EFE.
Ministerul rus al Apărării a anunţat vineri că ''un document final'' va fi pregătit în scurt timp pentru a permite reluarea exporturilor ucrainene de cereale prin Marea Neagră, în urma negocierilor desfăşurate săptămâna aceasta de Rusia, Ucraina, Turcia şi ONU, transmite AFP.